Decizia ÎCCJ nr. 5/2024 (RIL)Punctul VIII

VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție 30. Verificând regularitatea sesizării, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal sesizată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov care, potrivit art. 514 din Codul de procedură civilă, are legitimare procesuală pentru declanșarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, în scopul interpretării și aplicării unitare a legii de către instanțele judecătorești. ... 31. Referitor la cerințele de admisibilitate a recursului în interesul legii, art. 515 din Codul de procedură civilă prevede că „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii“. ... 32. Prima condiție menționată este îndeplinită, deoarece prezentul recurs în interesul legii vizează o problemă de drept referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, în sensul de a se stabili: Dacă prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, au în vedere și persoanele înrolate în armata maghiară, care au fost constituite prizonieri de către partea sovietică după data de 23 august 1944 sau, fiind constituite ca atare, înainte de această dată, au fost menținute în captivitate după data de 23 august 1944? ... 33. Și a doua condiție este îndeplinită, de vreme ce hotărârile judecătorești invocate de autorul sesizării au soluționat diferit problema de drept în discuție. ... 34. Astfel, într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 au în vedere numai militarii armatei române, care au fost constituiți sau menținuți în stare de prizonierat de către partea sovietică. ... 35. În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 sunt aplicabile inclusiv cetățenilor români înrolați în armata maghiară, care au fost constituiți sau menținuți în stare de prizonierat de către partea sovietică. ... 36. Autorul sesizării a anexat hotărâri judecătorești definitive prin care a făcut dovada soluționării diferite a problemei de drept ce formează obiectul prezentului recurs în interesul legii. ... 37. Din analiza memoriului de sesizare cu recurs în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov, precum și a documentelor atașate rezultă că sunt îndeplinite cerințele formale de admisibilitate enunțate anterior. ... 38. Pe de altă parte, este necesar ca sesizarea să fie de natură să conducă la atingerea scopului recursului în interesul legii, respectiv unificarea jurisprudenței divergente prin asigurarea interpretării și aplicării textelor de lege supuse examinării, sub forma unei dezlegări de principiu. ... 39. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „premisele recursului în interesul legii sunt acelea că o dispoziție legală conține reglementări îndoielnice, lacunare ori neclare, necesar a fi lămurite sub aspectul interpretării, pentru înlăturarea unei aplicări neunitare a acesteia“ (Decizia nr. 11 din 23 mai 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016). ... 40. Or, astfel de premise nu sunt asigurate dacă norma legală indicată ca sursă a practicii judiciare neunitare a fost anterior lămurită de către instanța supremă prin intermediul deciziilor obligatorii pronunțate în cadrul mecanismelor de unificare jurisprudențială. ... 41. Sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că aceeași problemă de drept a mai făcut obiectul analizei Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție, fiind pronunțată Decizia nr. I la data de 12 februarie 1996, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general, stabilindu-se că beneficiază de prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 și persoana având cetățenie română, înrolată în armata maghiară, care a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului. ... 42. Astfel, se constată că, deși decizia obligatorie, pronunțată în cadrul mecanismului de unificare jurisprudențială, a avut în vedere textul de lege într-o variantă anterioară, statuarea instanței supreme se impune, pentru identitate de rațiune, și în noua reglementare care a păstrat soluția normativă anterioară, art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 având o redactare similară cu varianta sa anterioară. Ca atare, considerentele care au stat la baza soluției obligatorii de interpretare a textului menționat își mențin actualitatea și valabilitatea și în privința textului din noul act normativ supus analizei de față. ... 43. La momentul pronunțării Deciziei nr. I din 12 februarie 1996, forma în vigoare a art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 prevedea că „de aceleași drepturi beneficiază și persoana care: a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului“. ... 44. Ulterior, Legea nr. 210/2022 pentru modificarea art. 1 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, care a reprezentat ultima modificare adusă actului normativ de bază, a stabilit că „de aceleași drepturi beneficiază și persoana care: a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după data de 23 august 1944 ori, fiind constituită ca atare, înainte de această dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului, indiferent de locul reținerii“. ... 45. Se observă astfel că textul de lege supus analizei la momentul pronunțării Deciziei nr. I din 12 februarie 1996 nu a suferit modificări structurale care să poată fi considerate semnificative și care să determine o schimbare a interpretării realizate prin decizia menționată, fiindu-i doar adăugată sintagma „indiferent de locul reținerii“, aspect care nu face decât să potențeze dezlegarea dată în cadrul mecanismului de unificare. ... 46. De asemenea, procedând la o examinare comparativă a sesizării pendinte în raport cu cea soluționată de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție prin Decizia nr. I din 12 februarie 1996, se reține că prezenta sesizare se circumscrie, în esență, aceleiași probleme de drept care a fost analizată de instanța supremă, în interpretarea unui act normativ mai vechi, dar care cuprindea o normă legală fără diferențe semnificative față de cea a cărei interpretare se solicită prin sesizarea de față. ... 47. Astfel, sesizarea are același conținut, problema de drept invocată având în esență același înțeles, respectiv dacă prevederile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990 se aplică și persoanei înrolate în armata maghiară, care a fost constituită în prizonier de către partea sovietică după 23 august 1944 ori care, fiind constituită ca atare înainte de acea dată, a fost reținută în captivitate după încheierea armistițiului. ... 48. Armistițiul la care se referă norma juridică anterior evocată are la bază Convenția de armistițiu din 12 septembrie 1944, încheiată între Guvernul român, pe de o parte, și guvernele Uniunii Sovietice, Regatului Unit al Marii Britanii și Statelor Unite ale Americii, pe de altă parte. ... 49. Prin urmare, nici sub aspectul conținutului sesizărilor adresate instanței supreme, problema de drept avută în vedere nu este diferită. ... 50. Chiar dacă ulterior Deciziei nr. I din 12 februarie 1996 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție au fost pronunțate soluții de speță care au conturat o practică judiciară neunitară, astfel cum rezultă din hotărârile judecătorești anexate sesizării, aceasta nu înseamnă că se poate apela din nou la mecanismul recursului în interesul legii, câtă vreme prin decizia menționată au fost deja interpretate dispozițiile legale pretins a fi neclare. Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că problema de drept ce formează obiectul sesizării a primit deja o interpretare, astfel încât nu sunt întrunite condițiile legalității învestirii. ... 51. Perpetuarea divergențelor jurisprudențiale poate fi explicată și prin prisma faptului că dispozițiile procesuale în vigoare la momentul pronunțării Deciziei nr. I din 12 februarie 1996, respectiv cele ale art. 329 din Codul de procedură civilă din 1865, prevedeau că: „(…) Deciziile prin care se soluționează sesizările se pronunță de secțiile unite și se aduc la cunoștința instanțelor de Ministerul Justiției. (…) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.“ ... 52. Așadar, în reglementarea anterior menționată, în vigoare la momentul pronunțării Deciziei nr. I din 12 februarie 1996 de către Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție, deciziile pronunțate în cadrul acestui mecanism nu se publicau în Monitorul Oficial al României, însă erau obligatorii pentru instanțe de la data comunicării acestora de către Ministerul Justiției. ... 53. Abia prin Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României a fost reglementată publicarea deciziilor pronunțate de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție în Partea I a Monitorului Oficial al României (art. 5 lit. L). ... 54. Cu toate acestea, o nouă învestire a instanței supreme cu privire la aceeași problemă de drept dezlegată anterior în cadrul mecanismului de unificare jurisprudențială este în măsură să golească de conținut acest mecanism al cărui scop, într-un astfel de context, nu mai poate fi atins. ... 55. Totodată, verificând dacă dispozițiile art. 518 din Codul de procedură civilă, ce reglementează încetarea efectelor deciziei în interesul legii, se aplică Deciziei nr. I din 12 februarie 1996, se reține că, potrivit principiului tempus regit actum, decizia a fost pronunțată în baza art. 329 din Codul de procedură civilă din 1865, fiind supusă regimului juridic instituit de acest din urmă cod. ... 56. Spre deosebire de noua dispoziție procesual civilă care, în art. 518 din Codul de procedură civilă, include și o reglementare ratione temporis a întinderii efectelor juridice ale deciziilor pronunțate în interesul legii, vechea reglementare nu avea o astfel de normă ce ar fi putut fi interpretată cu privire la efectele Deciziei nr. I din 12 februarie 1996. Or, art. 518 din Codul de procedură civilă se aplică deciziilor pronunțate în interesul legii după intrarea în vigoare a acestui act normativ (Decizia nr. 10 din 25 mai 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 595 din 6 august 2015). ... 57. Acest text de lege prevede că „decizia în interesul legii își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării“. În condițiile în care dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, astfel cum au fost modificate, sunt similare cu cele care au fost interpretate de Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție prin Decizia nr. I din 12 februarie 1996 și această decizie a fost pronunțată sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, rezultă că soluția trebuie să fie identică, nefiind astfel aplicabile dispozițiile art. 518 din Codul de procedură civilă. ... 58. Prin urmare, dacă norma legală ce constituie temeiul sesizării a fost anterior lămurită prin decizia pronunțată în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, prezentului recurs în interesul legii îi lipsește însăși premisa promovării sale, respectiv aceea ca textul de lege invocat să necesite clarificare sub aspectul modalității de interpretare (Decizia nr. 22 din 17 octombrie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 5 ianuarie 2023). ... 59. Astfel, dezlegările din Decizia nr. I din 12 februarie 1996 a Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție sunt aplicabile mutatis mutandis și problemei de drept care formează obiectul prezentului recurs în interesul legii, păstrându-și valabilitatea reperele de analiză stabilite prin decizia menționată. ... 60. Din această perspectivă, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a relevat că interpretarea ce a constituit deja obiect al procedurii de unificare printr-o decizie în interesul legii se opune cu autoritate de lucru interpretat oricărei alte soluții (Decizia nr. 38 din 29 mai 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578 din 19 iulie 2017). ... 61. Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile în care art. 1 alin. (2) lit. b) din Decretul-lege nr. 118/1990, interpretat prin Decizia nr. I din 12 februarie 1996, are un conținut normativ nemodificat substanțial de la data interpretării obligatorii, decizia menționată se bucură în continuare de autoritate de lucru interpretat, care face inadmisibilă sesizarea (în același sens este și Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023). ... 62. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă, ... ...