Decizia CCR nr. 362/2024Punctul 11

CCR · decizie de neconstituționalitate · 11.07.2024 · dosar 1.334/2/2019
Punctul 11
11. Soluția discutabilă aleasă de legiuitor a determinat adoptarea unei reglementări greșite sub aspect constituțional, în sensul că au fost astfel create în mod nejustificat, artificial două categorii diferite de dosare disciplinare: cele în care Inspecția Judiciară pune în mișcare acțiunea disciplinară și le trimite direct la CSM, respectiv cele în care tot Inspecția Judiciară dispune clasarea, deși Legea fundamentală nu face această distincție în ceea ce privește regimul disciplinar aplicabil magistraților. Prin paralelism, în materie penală, acolo unde procurorul dispune o soluție de clasare/de netrimitere în judecată, partea nemulțumită se adresează procurorului ierarhic superior (așa cum în cazul clasărilor la Inspecția Judiciară se adresează inspectorului-șef), după care se adresează instanței de judecată care ar fi competentă să judece cauza în primă instanță dacă ar fi sesizată prin rechizitoriu. Nu există niciun argument constituțional pentru a se menține în materie disciplinară soluția din prezent, care nu respectă logica juridică solidă a soluției identificate de legiuitor în materia procedurii penale, tot în urma unor critici aduse de Curtea Constituțională. ...
Sursa oficială ↗