Decizia CCR nr. 367/2024Punctul 10

10. În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorii susțin că dispozițiile legale criticate sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate întrucât nu permit calificarea cu exactitate a operațiunilor la care fac trimitere ca fiind reale sau fictive. Este invocată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul legalității incriminării și a pedepsei, astfel cum acesta este prevăzut la art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care, pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conținutului infracțiunilor asupra unor fapte care anterior nu erau incriminate de legea penală, prevede și principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Conform acestei jurisprudențe, legea trebuie să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele aplicabile, această cerință fiind îndeplinită atunci când un justițiabil are posibilitatea de a cunoaște, din însuși textul normei juridice, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanțe și în urma obținerii unei asistențe judiciare adecvate, care sunt actele și omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală și care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Sunt invocate, cu titlu exemplificativ, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 22 iunie 2000, pronunțată în Cauza Coëme și alții împotriva Belgiei, paragraful 145, Hotărârea din 7 februarie 2002, pronunțată în Cauza E.K. împotriva Turciei, paragraful 51, Hotărârea din 29 martie 2006, pronunțată în Cauza Achour împotriva Franței, paragrafele 41 și 42, Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 și 34. Este invocată, totodată, Decizia Curții Constituționale nr. 637 din 13 octombrie 2015, paragraful 34. ...