Decizia ÎCCJ nr. 11/2015 (HP)Paragraful 28
- Curtea
- ÎCCJ
- Tipul
- hotărâre prealabilă
- Data
- 22.04.2015
- Dosarul
- 612/1/2015
În interpretarea acestor dispoziţii, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat mai multe hotărâri, exemplificând Hotărârea Veli Elshani, prin care instanţa europeană a statuat că fac obiectul unei introduceri ilegale pe teritoriul comunităţii mărfurile care, după trecerea de primul birou vamal situat în interiorul teritoriului comunităţii, nu au fost prezentate în vamă şi nu au fost transportate spre acel birou vamal. S-a mai arătat că dispoziţiile Legii nr. 86/2006, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie interpretate în sensul că, pentru a determina stingerea datoriei vamale, sechestrarea bunurilor trebuie să intervină înainte ca acestea să treacă de primul birou vamal situat în interiorul comunităţii. Dacă sechestrarea intervine după ce bunurile au trecut de primul birou vamal, acestea ajung să circule în interiorul comunităţii şi constituie o ameninţare la comerţul comunitar şi la concurenţă, astfel încât ele trebuie să aibă regimul bunurilor care ar circula legal în interiorul comunităţii, urmând să fie supuse taxelor vamale.
Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.
Ai o întrebare despre această decizie?
Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.