Decizia ÎCCJ nr. 9/2015 (HP)Paragraful 74

În susţinerea acestei opinii, cu privire la natura juridică a medierii, s-a arătat că acordul de mediere reprezintă o înţelegere civilă între persoana vătămată şi suspect, Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale înlocuind în totalitate cuvântul "împăcare" cu acela de "înţelegere", de unde concluzia că legiuitorul a înţeles să folosească această noţiune drept o soluţie amiabilă la conflict, cu alte cuvinte o înţelegere. Un alt argument a vizat scopul medierii, ce decurge chiar din actul normativ, respectiv că aceasta nu este o împăcare a părţilor, iar acordul de mediere nu reprezintă acea împăcare prevăzută în art. 159 din Codul penal, fiind vorba de o înţelegere amiabilă privind un anume conflict, mediatorul având dreptul de a facilita înţelegerea dintre părţi, şi nicidecum împăcarea lor. Astfel, înţelegerea poate lua diferite forme, poate fi condiţionată şi poate conţine orice fel de tip de înţelegere între părţi, singura condiţie fiind ca aceasta să respecte cadrul legal şi moral. Aşadar, acordul de mediere poate fi caracterizat drept un contract civil între părţi, contract care are ca efect încetarea procesului penal, cu menţiunea că acesta nu este supus niciunei condiţii de validitate, aşa cum este reglementată împăcarea în condiţiile art. 159 din Codul penal.