Decizia ÎCCJ nr. 3/2015 (HP)Paragraful 29
Paragraful 29
Instanţa de trimitere a apreciat că numai după lămurirea acestei chestiuni de drept se poate stabili, faţă de temeiul de drept invocat de reclamantă, constând în art. 998 şi 999 din Codul civil de la 1864, în ce măsură prorogarea efectuată de pârâtul intimat, în speţă, se consideră a avea caracter licit sau nu, după cum era necesară sau nu şi obţinerea consimţământului coproprietarului persoană fizică la noua locaţiune, dar şi pentru stabilirea în concret a modului de calcul al pretenţiilor pecuniare (respectiv dacă cuantumul pretenţiilor are a se raporta la prevederile art. 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, sau la valoarea de piaţă a folosinţei lunare a apartamentului).
Sursa oficială ↗