Decizia ÎCCJ nr. 3/2015 (HP)Paragraful 31

Reclamanta a susţinut că există o jurisprudenţă contradictorie cu privire la modul de încheiere a unui contract de locaţiune, în sensul că, într-o situaţie precum cea în speţă, a deţinerii locuinţei în coproprietate cu statul român, atât Judecătoria Timişoara, cât şi Curtea de Apel Timişoara, în mod irevocabil, au apreciat, cu privire la apartamentul nr. 6 din acelaşi imobil, că nu operează prorogarea legală a locaţiunii în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2009, aprobată prin Legea nr. 309/2009, aplicabilitatea ordonanţei de urgenţă fiind limitată la locuinţele care la data intrării ei în vigoare erau proprietate exclusivă de stat, iar în sens contrar, într-o altă opinie, prin sentinţa supusă apelului în cauza de faţă s-a reţinut că reclamanta avea a solicita încheierea unui nou contract de închiriere cu chiriaşa, cu parcurgerea procedurii reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, cu modificările ulterioare, nerespectarea acestei proceduri conducând de drept la prelungirea contractului de închiriere anterior. Prin punctul de vedere formulat în scris, după comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, reclamanta a susţinut că plafonarea chiriei pentru locuinţele restituite foştilor proprietari este incompatibilă cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, sub aspectul cerinţei proporţionalităţii, şi a solicitat ca instanţa să statueze că proprietarii persoane fizice sau juridice de drept privat au dreptul la o chirie stabilită la nivelul chiriilor practicate pe piaţa liberă pentru locuinţe similare.