Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 2/2015 (RIL)Paragraful 71

Curtea
ÎCCJ
Tipul
recurs în interesul legii
Data
19.01.2015
Dosarul
8/2014

Sub acest aspect, este de reţinut că, în situaţia în care Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a fost sesizat cu o contestaţie, autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul numai după comunicarea deciziei Consiliului, în acest sens fiind prevederile art. 256^3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, conform cărora "În cazul primirii unei contestaţii de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru care nu s-a luat act de renunţare conform prevederilor alin. (2) , autoritatea contractantă are dreptul de a încheia contractul numai după comunicarea deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în termenul prevăzut la art. 279 alin. (3) , dar nu înainte de expirarea termenelor de aşteptare, inclusiv când aceste termene privesc cazurile prevăzute la art. 287^12 alin. (1) şi la art. 287^13 lit. a) . Dacă decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a fost atacată cu plângere, dispoziţiile art. 287^7 se aplică în mod corespunzător."

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie