Decizia CCR nr. 337/2024Punctul 19

19. Referitor la autonomia cultelor religioase, prin Decizia nr. 448 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 17 iunie 2011, Curtea a observat, în acord cu studiile doctrinare în materie (Radu Carp - Studia Politica, Romanian Political Science Review, vol. X, nr. 2/2010, Ed. C.H. Beck, p. 349-357), că acest concept s-a născut datorită separației dintre stat și biserică, fiecare dintre aceste instituții având competențe specifice care nu interferează. De exemplu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 3 noiembrie 2009, pronunțată în Cauza Lautsi împotriva Italiei, a reafirmat obligația statului de a fi neutru în exercitarea autorității publice, mai ales în ceea ce privește educația, prin neafișarea simbolurilor religioase aparținând unui cult anume în sălile de clasă. De asemenea, Curtea a observat că în cazul cultelor religioase termenul autonomie se referă la capacitatea de a legifera și a se conduce potrivit statutelor proprii. Totodată, Curtea a mai observat că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că existența autonomă a comunităților religioase este indispensabilă într-o societate democratică și constituie o problemă esențială în protecția libertății religioase garantate de prevederile art. 9 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunțată în Cauza Hasan și Chaush împotriva Bulgariei, paragraful 62). Prin urmare, Curtea a reținut că opțiunea legiuitorului exprimată în textul de lege criticat este pe deplin justificată din perspectiva principiului autonomiei cultelor în raport cu statul, principiu reflectat la nivel constituțional de art. 29 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia „Cultele religioase sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia [... ]“ . ...