Decizia CCR nr. 338/2024Punctul 34
Punctul 34
34. Potrivit art. 7 din Legea nr. 314/2001, textul de lege care face obiectul controlului de constituționalitate în prezenta cauză, pentru bunurile imobile și mobile din patrimoniul societăților comerciale dizolvate și radiate, care nu au intrat în proprietatea altor persoane până la data dizolvării de drept ori în cadrul procedurii lichidării, devin aplicabile, după data radierii societăților comerciale, dispozițiile art. 477 din Codul civil din 1864, referitoare la dobândirea de către stat a bunurilor fără stăpân sau abandonate, precum și a celor care provin din moșteniri vacante sau au aparținut persoanelor care mor fără moștenitori. Astfel textul de lege criticat instituie, pe lângă sancțiunea dizolvării de drept și a radierii din oficiu a societății, și o modalitate de trecere ope legis a bunurilor societății în cauză în „domeniul public“ al statului. Textul de lege a fost interpretat ulterior, prin dispozițiile art. 25 din Legea nr. 213/1998 care prevedea că, „în accepțiunea prezentei legi, prin sintagma domeniul public, cuprinsă în art. 477 din Codul Civil, se înțelege domeniul privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, după caz“. ...
Sursa oficială ↗