Decizia CCR nr. 338/2024Punctul 47

47. În prezenta cauză, Curtea reține că scopul urmărit de legiuitor este unul legitim, și anume acela de a responsabiliza, disciplina și totodată de a sancționa persoana juridică/societatea comercială pentru nerespectarea dispozițiilor legale care instituiau obligația de majorare a capitalului social la nivelul minim prevăzut de lege, o primă consecință fiind dizolvarea de drept a societății ca sancțiune, iar ulterior, ca urmare a pasivității și lipsei de diligență a acesteia, radierea din registrul comerțului. Instanța constituțională reține însă că opțiunea legiuitorului de a califica bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia ca fiind bunuri abandonate sau bunuri fără stăpân nu este o măsură necesară atingerii scopului menționat, ci, dimpotrivă, reprezintă o măsură disproporționată care depășește cadrul constituțional referitor la garantarea dreptului de proprietate privată. Astfel, scopul urmărit de legiuitor putea fi atins prin atribuirea asociaților/acționarilor societății dizolvate a bunurilor rămase în patrimoniul persoanei juridice după radierea acesteia din registrul comerțului, în acest sens fiind, de altfel, și prevederile art. 237 alin. (13) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În acest context, Curtea reține că, de vreme ce scopul legiuitorului, constând în sancționarea persoanei juridice pentru nerespectarea reglementărilor specifice aplicabile în sfera activității sale economice, putea fi atins prin modalitatea mai sus menționată, măsura trecerii acestor bunuri în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale este una excesivă, ducând la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între drepturile și interesele în concurs, respectiv interesul statului de a lua măsurile necesare în vederea fluidizării și simplificării procedurilor, precum și a asigurării transparenței în mediul de afaceri, deci a desfășurării în condiții optime a activității economice, pe de o parte, și dreptul de proprietate al persoanei juridice, pe de altă parte (a se vedea în același sens Decizia nr. 382 din 28 mai 2019, anterior citată, paragraful 32). ...