Decizia ÎCCJ nr. 26/2014Paragraful 160

ÎCCJ · decizie · 03.12.2014 · dosar 28/1/2014/HP/P
Paragraful 160
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia*5) nr. 20 din 29 septembrie 2014, a stabilit că "expertul tehnic judiciar este funcţionar public în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (2) teza întâi din Codul penal", însă argumentele reţinute de către instanţa supremă în considerentele deciziei anterior menţionate nu pot privi situaţia medicului angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate, deoarece îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 175 alin. (2) din Codul penal se analizează pentru fiecare categorie profesională în concret, pornind de la normele legale speciale ce îi reglementează statutul.
Sursa oficială ↗