Decizia ÎCCJ nr. 5/2017 (HP)Punctul XII

XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: Admisibilitatea sesizării În conformitate cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală: „dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. Pentru a avea aptitudinea de a învesti completul competent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitarea instanţei de trimitere trebuie analizată din perspectiva îndeplinirii cumulative a cerinţelor textului de lege anterior menţionat. Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, din perspectiva îndeplinirii cerinţelor de admisibilitate, Înalta Curte constată că nu există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate pe rolul instanţei de apel şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă. 1. Cu privire la condiţia ca asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu se fi statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă Sub acest aspect, problema de drept referitoare la încadrarea în noţiunea de funcţionar public, prevăzută de art. 175 din Codul penal, a unor anumite profesii a format obiectul examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care s-a pronunţat prin deciziile nr. 20 din 29 septembrie 2014 şi nr. 26 din 3 decembrie 2014. Prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în interpretarea dispoziţiilor art. 175 din Codul penal, s-a stabilit că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. Chiar dacă limitele învestirii au vizat exclusiv situaţia medicului angajat cu contract de muncă, în considerentele deciziei este analizată natura raporturilor juridice ce trebuie să existe între angajator şi angajat pentru a justifica calificarea celui din urmă ca funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal. Ca atare, prin decizia menţionată, cu referire la profesia de medic şi criteriile pe baza cărora se poate stabili apartenenţa medicului la categoria funcţionarilor publici, au fost analizate variantele normative prevăzute de art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a, lit. c) şi alin. (2) din Codul penal. Prin urmare, cum obligatorii sunt nu doar dispozitivul, ci şi considerentele Deciziei nr. 26 din 3 decembrie 2014 date de Înalta Curte, în procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, se impune a fi reamintite criteriile pe baza cărora se poate aprecia asupra calităţii de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 din Codul penal. Astfel, cu privire la noţiunea de funcţionar public din dreptul penal au fost preluate în cuprinsul Deciziei nr. 26 din 3 decembrie 2014 considerente ale Curţii Constituţionale din Decizia nr. 2 din 15 ianuarie 2014, în sensul că „semnificaţia noţiunii de funcţionar public din dreptul penal nu este echivalentă cu cea de funcţionar din dreptul administrativ (...), potrivit legii penale, noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar au un înţeles mai larg decât acela din dreptul administrativ, datorită atât caracterului relaţiilor sociale apărate prin incriminarea unor fapte socialmente periculoase, cât şi faptului că exigenţele de apărare a avutului şi de promovare a intereselor colectivităţii impun o cât mai bună ocrotire prin mijloacele dreptului penal (...) în legea penală, funcţionarul este definit exclusiv după criteriul funcţiei pe care o deţine sau, cu alte cuvinte, dacă îşi exercită activitatea în serviciul unei unităţi determinate prin legea penală, supus unui anumit statut sau regim juridic“. De asemenea, au fost redate din considerentele deciziei Curţii Constituţionale anterior menţionate criteriile de delimitare a conţinutului noţiunii de funcţionar public, în accepţiunea Codului penal, potrivit cărora, „determinante pentru includerea sau excluderea persoanelor de la incidenţa normei penale sunt criterii precum natura serviciului prestat, temeiul juridic în baza căruia se prestează respectiva activitate sau raportul juridic dintre persoana în cauză şi autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public“. Criteriile stabilite prin decizia Curţii Constituţionale au fost particularizate prin raportare la dispoziţiile art. 175 din Codul penal, dar şi la chestiunea de drept cu a cărei dezlegare a fost învestit completul care s-a pronunţat prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014, şi anume cu referire la medicul angajat într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate. Aşadar, cu privire la sfera persoanelor care au calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal, prin Decizia nr. 26/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, au fost conturate două criterii: exercitarea unei funcţii specifice în cadrul unui sistem public şi finanţarea din fonduri publice a structurii în cadrul căreia se exercită funcţia specifică. Prin decizia menţionată s-a apreciat că medicul din cadrul unei unităţi spitaliceşti din sistemul public de sănătate nu poate fi inclus în categoria funcţionarilor publici prevăzută în art. 175 alin. (1) lit. c) din Codul penal, deoarece nu îndeplineşte condiţia de a-şi exercita atribuţiile în cadrul unei regii autonome sau al altui operator economic ori al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat. De asemenea, cu referire la dispoziţiile art. 308 alin. (1) din Codul penal, care extind sfera de aplicare a unor norme de incriminare cuprinse în titlul V al părţii speciale a noului Cod penal - „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu comise de alte persoane“ la persoanele „care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură (...) în cadrul oricărei persoane juridice“, s-a apreciat că prevederile normative sus-citate nu sunt aplicabile medicului din cadrul sistemului public de sănătate, deoarece incidenţa acestora este condiţionată de exercitarea atribuţiilor în cadrul unei persoane juridice sau în cadrul unei entităţi cu personalitate juridică. Totodată, cu privire la incidenţa art. 175 alin. (2) din Codul penal, s-a reţinut că în cazul medicului din cadrul sistemului public de sănătate, care îşi exercită profesia ca angajat al unei unităţi sanitare de stat, în regim salarial, angajarea acestuia nu echivalează cu o învestire de către autorităţile publice pentru a exercita un serviciu de interes public, întrucât actul de angajare, ca bază a raportului dintre medic şi unitatea sanitară de stat, în temeiul căruia medicul este încadrat în sistemul public de sănătate, nu poate fi considerat un act de învestire de către autorităţile publice sau un act de delegare a unui atribut de autoritate publică. În considerentele aceleiaşi decizii s-a făcut trimitere la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 20 din 29 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 22 octombrie 2014, prin care s-a stabilit că „expertul tehnic judiciar este funcţionar public în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (2) teza întâi din Codul penal“ şi a fost realizat un examen comparativ al dispoziţiilor normative incluse în Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, precum şi în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, apreciindu-se că, spre deosebire de cele trei categorii de persoane la care legile menţionate fac referire, medicul din cadrul unei unităţi sanitare de stat nu exercită un serviciu de interes public, pe baza învestirii de către autorităţile publice sau sub controlul ori supravegherea acestora, ci îndeplineşte atribuţiile în cadrul unui sistem public de sănătate. Tot astfel, nefinanţarea din fondurile publice este reţinută drept criteriu pentru delimitarea sferei persoanelor care se încadrează în art. 175 alin. (2) din Codul penal şi în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 2/2014 în care se arată că „unele dintre persoanele care exercită profesii liberale sunt considerate funcţionari publici în condiţiile art. 175 alin. (2) din noul Cod penal, atunci când, deşi funcţionează în baza unei legi speciale şi nu sunt finanţate de la bugetul de stat, exercită un serviciu de interes public şi sunt supuse controlului sau supravegherii unei autorităţi publice“. Totodată, cu privire la caracterul liberal al profesiei de medic, s-a reţinut că acesta „nu poate justifica lipsa răspunderii penale pentru infracţiunea de luare de mită în cazurile în care acesta condiţionează actul medical la care este obligat profesional, moral şi legal, de banii sau foloasele care nu i se cuvin şi pe care, direct sau indirect, le pretinde, le primeşte ori le acceptă“, argumente ce ar putea fi avute în vedere prin raportare la variantele alternative ale elementului material prevăzute de art. 289 alin. (2) din Codul penal. În concluzie, prin considerentele Deciziei nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost stabilite criteriile necesare pentru a se aprecia cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 175 din Codul penal cu referire la profesia de medic, repere care vizează, în principal, natura raporturilor juridice în care medicul se află cu unitatea spitalicească din sistemul public de sănătate şi natura serviciului public prestat de acesta, dar şi coordonatele delimitării calităţii de funcţionar public a medicului, în accepţiunea diverselor ipostaze normative prevăzute de art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a, lit. c) şi alin. (2) din Codul penal. Ca atare, instanţa de trimitere are suficiente criterii pe baza cărora ar putea să aprecieze situaţia concretă cu judecarea căreia a fost învestită, pentru ipoteza medicului aflat în raporturi juridice similare celor de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate. Suplimentar, Înalta Curte reaminteşte că prin Decizia nr. 717 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 23 martie 2016, pronunţată de Curtea Constituţională s-a constatat că dispoziţiile art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate şi, totodată, s-a apreciat că dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică şi care trebuie să discearnă între interpretarea doctrinară specifică dreptului penal, cea folosită în dreptul administrativ şi cea din dreptul civil, cum susţine autorul excepţiei, astfel că nu încalcă cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii impuse de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nu conduc la o aplicare extensivă, prin analogie, a legii penale. ... 2. Cu privire la condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate pe rolul instanţei de trimitere Sub acest aspect se reţine că sesizarea trebuie să tindă la obţinerea unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei cu referire la dispoziţii legale (interpretarea art. 175 din Codul penal vizând profesia de medic) ce a format anterior obiectul aceleiaşi proceduri (Decizia nr. 14 din 12 mai 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015). Totodată, pentru a putea fi examinată în cadrul procedurii prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, problema de drept trebuie să provină dintr-o neclaritate a legii, neputând fi calificată ca problemă de drept rezolvarea unei situaţii particulare. Astfel, situaţia particulară a existenţei unui contract de administrare, în loc de contract de muncă, impune mai degrabă o adaptare la această circumstanţă factuală prin raportare la considerentele Deciziei nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală şi o clarificare jurisprudenţială, şi nu recurgerea la sesizarea Înaltei Curţi, care a dat anterior o interpretare a dispoziţiilor art. 175 din Codul penal cu referire la profesia de medic, însă fiind ţinută de limitele învestirii nu a menţionat în dispozitivul hotărârii o listă exhaustivă de situaţii care ar putea apărea în practica instanţelor. Tot astfel, lămurirea chestiunii prealabile a naturii contractului de administrare încheiat de inculpat cu unitatea sanitară, reprezentată prin managerul său, în sensul dacă are sau nu natura juridică a unui contract de muncă, ar putea face obiectul unei chestiuni prealabile, în procedura prevăzută de art. 52 din Codul de procedură penală. Examinarea raporturilor juridice în care medicul, inculpat în cauza aflată pe rolul instanţei de trimitere, se află cu unitatea spitalicească din sistemul public de sănătate şi natura serviciului public prestat de acesta presupune analiza bazei factuale a dosarului prin raportare la criteriile stabilite prin considerentele Deciziei nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată. Sub acest aspect, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a reţinut că este inadmisibilă, în cadrul procedurii reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală, decelarea unor aspecte de fapt şi, numai consecutiv acestui demers şi raportat la determinarea elementelor de fapt, identificarea soluţiei în drept (Decizia nr. 31 din 19 noiembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală). În procedura prevăzută de art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte nu se poate pronunţa în niciun mod asupra chestiunilor de fapt incidente în speţă, având în vedere că, spre deosebire de recursul în interesul legii, această procedură intervine în curs de judecată. Prin urmare, nu poate face niciun fel de aprecieri asupra situaţiei de fapt incidente în cauză. Revenind la întrebarea formulată de Curtea de Apel Constanţa s-a observat că are în vedere o ipoteză a cărei lămurire nu are legătură cu soluţionarea pe fond a cauzei aflate pe rolul instanţei de trimitere. Astfel, s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept dacă: este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau este considerată funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal persoana fizică acţionând în calitate de medic şef de secţie la un spital public, prevăzut de art. 163 din Legea nr. 95/2006, în baza unui contract de administrare, prevăzut de art. 185 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, fără a avea încheiat în acelaşi timp un contract individual de muncă, distinct, pe o perioadă nedeterminată cu respectivul spital public, în ceea ce priveşte activitatea de medic curant în cadrul secţiei pe care o conduce. Din conţinutul întrebării rezultă că inculpatul a acţionat în calitate de medic şef de secţie la un spital public, deşi nu s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de luare de mită în exercitarea funcţiei de conducere pentru care fusese angajat în temeiul unui contract de administrare, ci comiterea acestei infracţiuni în calitate de medic curant, membru în echipa operatorie care a efectuat intervenţia chirurgicală asupra martorului denunţător. Prin urmare, dezlegarea problemei de drept nu îndeplineşte nici condiţia de a avea legătură cu soluţionarea cauzei, din moment ce instanţa de trimitere menţionează că inculpatul „a acţionat“ în calitate de medic şef de secţie la un spital public, iar infracţiunea reţinută în sarcina acestuia, potrivit situaţiei de fapt rezultate din hotărârea instanţei de fond, nu are legătură cu exercitarea atribuţiilor de şef de secţie. Pentru argumentele anterior expuse se apreciază că nu este îndeplinită condiţia ca asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu se fi statuat anterior printr-o hotărâre prealabilă. Totodată, se reţine că nu este îndeplinită nici cerinţa existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate pe rolul instanţei de trimitere. Prin urmare, se constată că nu sunt îndeplinite două dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Faţă de aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu va proceda la analiza pe fond a chestiunii de drept ce face obiectul prezentei cauze, urmând a respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie în Dosarul nr. 4.318/118/2015, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept dacă: Este funcţionar public în sensul art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul penal sau este considerată funcţionar public în sensul art. 175 alin. (2) din Codul penal persoana fizică acţionând în calitate de medic şef de secţie la un spital public, prevăzut de art. 163 din Legea nr. 95/2006, în baza unui contract de administrare, prevăzut de art. 185 alin. (5) din Legea nr. 95/2006, fără a avea încheiat în acelaşi timp un contract individual de muncă, distinct, pe o perioadă nedeterminată cu respectivul spital public, în ceea ce priveşte activitatea de medic curant în cadrul secţiei pe care o conduce. ... ...