Decizia ÎCCJ nr. 3/2018 (HP)Punctul XII

XII. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, raportul întocmit de judecătorul-raportor asupra chestiunilor de drept ce se solicită a fi dezlegate, reține următoarele: Admisibilitatea sesizării: În conformitate cu dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală, „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. Ca urmare, admisibilitatea sesizării formulate în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor cerințe: – instanța care a formulat întrebarea, din categoria instanțelor anterior enumerate, să fie învestită cu soluționarea cauzei în ultimul grad de jurisdicție; ... – soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; ... – problema de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluționare. ... În speță, sunt îndeplinite toate cerințele cumulative anterior enunțate. Curtea de Apel Constanța este învestită, în Dosarul nr. 17.774/212/2013/a2, cu solutionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța și inculpatul C.A. împotriva Sentinței penale nr. 43 din data de 12 ianuarie 2017 a Judecătoriei Constanța. Rezolvarea dată chestiunii de drept expuse în încheierea de sesizare este susceptibilă a avea consecințe juridice directe asupra stabilirii tratamentului sancționator față de inculpat și, implicit, asupra modului de soluționare a fondului cauzei. În fine, din verificările efectuate a rezultat că problema de drept ce face obiectul sesizării nu a primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o decizie de recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui asemenea recurs, aflat în curs de soluționare. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare s-a solicitat: Dispozitivul încheierii de trimitere individualizează, printr-o formulare relativ generică, obiectul sesizării instanței supreme în procedura de față ca vizând problema aplicabilității dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, într-o cauză penală distinctă și ulterioară celei în care martorul, autor al denunțului, a beneficiat de efectele cauzei legale de reducere a pedepsei. Premisa de la care a pornit instanța de trimitere este aceea a unei hotărâri definitive prin care, în cauza inițială, s-a reținut, în favoarea martorului denunțător, beneficiul reducerii la jumătate a limitelor speciale de pedeapsă. Considerentele avute în vedere de instanța de sesizare reflectă însă o abordare de principiu a problematicii în discuție, solicitându-se evaluarea în ansamblu a efectelor cauzei de atenuare asupra oricărei infracțiuni concurente judecate separat, fără a se distinge în funcție de caracterul definitiv al hotărârii pronunțate în dosarul în care autorul denunțului a beneficiat, anterior, de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă. Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, din perspectiva admisibilității aplicării normei supuse analizei în cauze penale diferite, având ca obiect infracțiuni concurente, caracterul definitiv al soluției prin care autorul denunțului a beneficiat deja de reducerea pedepsei nu are o influență decisivă. Esențial este a se determina dacă efectele de diminuare obligatorie a limitelor pedepsei, ca urmare a denunțării și facilitării identificării participanților la infracțiuni grave, pot fi extinse și la cauze distincte de cea în considerarea căreia martorul participant la o infracțiune a formulat denunțul, indiferent de stadiul procesual al acestor cauze. În coordonatele de analiză astfel determinate, se constată că dispozițiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, reprezintă, conform expunerii de motive la acest act normativ, un instrument eficient pentru combaterea infracțiunilor grave, prin determinarea persoanelor care dețin informații decisive cu privire la săvârșirea unor astfel de infracțiuni să furnizeze aceste informații organelor judiciare. Instituția reglementată de norma supusă interpretării are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor cerințe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta și stadiul cauzei în care se urmărește producerea efectelor atenuante de pedeapsă. Astfel, din perspectiva exigențelor relative la persoana beneficiarului, cauza de atenuare analizată poate fi invocată de către persoana care are, cumulativ, atât calitatea de martor, furnizor al unor informații și date cu caracter determinant în soluționarea cauzelor privind infracțiuni grave, în înțelesul dat acestei din urmă noțiuni de art. 2 lit. h) din lege, cât și calitatea de persoană care, la rândul său, a săvârșit o infracțiune. Categoria cerințelor ce țin de conduita beneficiarului efectelor cauzei legale de reducere a pedepsei subsumează, pe de o parte, formularea, de către martorul participant la o infracțiune, a unui denunț împotriva altor persoane care au săvârșit infracțiuni grave și, pe de altă parte, facilitarea, de către același martor denunțător, a identificării și tragerii la răspundere penală a persoanelor denunțate. Ambele cerințe au caracter cumulativ, simplul denunț formulat de persoana prevăzută la art. 2 lit. a) pct. 1 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, neurmat de o atitudine activă de facilitare a identificării persoanelor denunțate și tragerii lor la răspundere penală, fiind insuficient pentru valorificarea beneficiului consacrat de art. 19 din Legea privind protecția martorilor, republicată. În fine, recunoașterea efectelor cauzei de atenuare analizate reclamă intervenirea unei atitudini active a martorului, concretizată atât în denunțarea, cât și în facilitarea tragerii la răspundere penală a altor persoane, cel mai târziu până la data judecării definitive a cauzei având ca obiect infracțiunea comisă de martorul însuși. Legea stabilește, astfel, un reper temporal maximal, denunțul și colaborarea celui interesat putând interveni în orice alt moment anterior, fără a avea relevanță dacă el este plasat „înaintea urmăririi penale“, „în timpul urmăririi penale“ sau „în timpul judecății“. Anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 67 din 26 februarie 2015 a Curții Constituționale, sfera de aplicare a cauzei de reducere a pedepsei reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor era limitată suplimentar, prin recunoașterea efectelor sale specifice numai asupra pedepselor aplicate martorului denunțător pentru infracțiunile grave comise, în înțelesul dat acestei sintagme de art. 2 lit. h) din lege. Drept urmare, martorul aflat în situația prevăzută de art. 2 lit. a) pct. 1 din lege putea beneficia de reducerea la jumătate a limitelor legale ale pedepsei exclusiv în ipoteza în care infracțiunile comise de el aveau, la rândul lor, caracter grav, în înțelesul legii speciale. Efectele cauzei legale analizate nu puteau fi extinse asupra faptelor nesubsumate categoriei de infracțiuni prevăzute de art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, indiferent dacă ele reprezentau fapte unice comise de martorul denunțător sau fapte concurente cu alte infracțiuni grave. Subsecvent publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 67/2015 a Curții Constituționale, sfera de incidență a prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor a fost mult extinsă, efectul atenuant al denunțului formulat de martorul participant la o faptă penală producându-se, în măsura întrunirii tuturor cerințelor legale, asupra oricărei infracțiuni comise de acesta, indiferent de natura sau gravitatea sa. ...