Decizia ÎCCJ nr. 9/2014 (HP)Paragraful 129
Paragraful 129
În sensul celor expuse în sesizare şi al considerentelor anterioare, Înalta Curte reiterează faptul că, de principiu, membrii familiei - soţul/soţia şi copiii, indiferent de vârstă - au avut de suferit aceleaşi prejudicii de ordin material şi moral ca persoana faţă de care a fost luată măsura administrativă a domiciliului obligatoriu şi atât timp cât au locuit împreună cu persoana vizată şi nu au avut în mod real şi efectiv posibilitatea de exercitare liberă a dreptului de alegere a domiciliului. O atare premisă, însă, nu fundamentează acordarea de plano a drepturilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din decretul-lege în beneficiul membrilor de familie indiferent de vârsta acestora şi în lipsa îndeplinirii cerinţelor prevăzute de lege.
Sursa oficială ↗