Decizia ÎCCJ nr. 63/2017 (HP)Punctul VI

VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie 12. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 9 din 13 octombrie 2014, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov - Secția de contencios administrativ și fiscal și a stabilit că: 1. În interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, pot beneficia de drepturile prevăzute de decretul-lege și persoanele care făceau parte, în perioada de referință, din categorii sociale necompatibile cu orânduirea socială instaurată în România după data de 6 martie 1945, cum ar fi cazul chiaburilor, în măsura în care fac dovada că se încadrează în una dintre ipotezele reglementate de lit. a) -e) ale aceluiași alineat și îndeplinesc și celelalte condiții impuse de lege. ... 2. În interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare: a) noțiunea de «domiciliu obligatoriu» se referă numai la situația în care a fost instituită măsura administrativă de stabilire a domiciliului obligatoriu, cu consecința îngrădirii dreptului de alegere în mod liber a domiciliului, iar nu și la cazurile în care persoana în cauză și membrii familiei sale au avut limitată doar libertatea de circulație; ... b) pot beneficia de drepturile prevăzute de decretul-lege membrii familiei - soțul/soția și copiii - ai persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu și care au locuit împreună cu aceasta în perioada de referință, sub rezerva îndeplinirii acelorași condiții ca și persoana principal vizată de măsura administrativă ... ... ... 13. S-a statuat în considerentele deciziei sus-menționate că „(…) pot beneficia de drepturile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 membrii familiei - soțul/soția și copiii - persoanei care a avut stabilit domiciliul obligatoriu și care au locuit împreună cu aceasta în perioada de referință, însă sub rezerva îndeplinirii acelorași condiții ca și persoana principal vizată de măsura administrativă. (…) O atare interpretare pornește de la premisa că, pentru considerente de aplicare unitară, dar și echitabilă a legii, membrii familiei urmează a beneficia de același tratament juridic ca și persoana principal vizată de măsura administrativă prevăzută de art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, a cărei situație servește drept temei al solicitării beneficiului actului normativ. În sensul celor expuse în sesizare și al considerentelor anterioare, Înalta Curte reiterează faptul că, de principiu, membrii familiei - soțul/soția și copiii, indiferent de vârstă - au avut de suferit aceleași prejudicii de ordin material și moral ca persoana față de care a fost luată măsura administrativă a domiciliului obligatoriu și atât timp cât au locuit împreună cu persoana vizată și nu au avut în mod real și efectiv posibilitatea de exercitare liberă a dreptului de alegere a domiciliului. O atare premisă, însă, nu fundamentează acordarea de plano a drepturilor prevăzute de art. 1 alin. (1) din Decretul-lege în beneficiul membrilor de familie indiferent de vârsta acestora și în lipsa îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege“. ... 14. De asemenea, prin Decizia nr. 29 din 24 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 456 din 19 iunie 2017, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al instanței supreme a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov privind interpretarea dispozițiilor art. 1 și 10 din Decretul-lege nr. 118/1990. ... 15. S-a reținut în considerentele acestei decizii că: 41. Deși textul legal este clar, instanța de trimitere nu a precizat care este problema legată de interpretarea acestui text, ci s-a limitat să invoce soluțiile din practica judiciară, soluții ce vizează aplicarea acestor prevederi. ... (…) 43. Or, în condițiile în care textul art. 10 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990 prevede că dovada se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar, în cazul în care nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, nu se poate stabili, așa cum solicită instanța de trimitere, ca în interpretarea acestui text, să poată fi declarată admisibilă o probă care este, oricum, prevăzută de lege (proba cu martori). ... 44. Revine fiecărei instanțe învestite cu soluționarea unui litigiu, cum este și cel aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, obligația să analizeze și să încuviințeze probele ce îi sunt solicitate, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990, și să le administreze conform Codului de procedură civilă. ... (…) 46. Chestiunile invocate de instanța de trimitere țin mai mult de aplicarea prevederilor Codului de procedură civilă, decât de interpretarea textului din Decretul-lege nr. 118/1990. ... 47. Aspectele privind admisibilitatea, administrarea și aprecierea probei cu martori sunt unele ce vizează aplicarea Codului de procedură civilă (art. 249-265 și art. 309-326) și nu țin de modul în care ar putea fi interpretat art. 10 alin. (1) din Decretul-lege nr. 118/1990. ... 48. Practic, prin chestiunile invocate la pct. 2 și 3 din sesizare, instanța de trimitere dorește soluționarea litigiului cu care a fost învestită; or, așa cum s-a arătat mai sus și cum instanța supremă a reținut deja, în jurisprudența sa, scopul și rolul acestui mecanism al dezlegării unor chestiuni de drept este altul. ... ... 16. Din perspectiva relevanței asupra dezlegării chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării supuse analizei de față, în jurisprudența Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost identificată Decizia nr. 4.591 din 23 octombrie 2009, nepublicată, în considerentele căreia s-au reținut următoarele: Contrar celor susținute de recurent, Decizia nr. 747 din 14 decembrie 2004 privind acordarea unor drepturi prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990, a D.M.S.S.F. Constanța, este un mijloc de probă concludent, întrucât din preambulul său rezultă că a fost emisă în executarea Deciziei civile nr. 133/CA din 20 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța - Secția comercială, care are valoare de înscris autentic. Această hotărâre judecătorească irevocabilă atestă cu putere de lucru judecat că B.D.R. și surorile sale (…) au fost privați de libertate în baza unor măsuri administrative, fiind strămutați în altă localitate, așa încât beneficiază de dispozițiile art. 1 lit. b) și e) din Decretul-lege nr. 118/1990. Instanța de fond a adoptat soluția criticată pe baza unui probatoriu complex și convingător care a inclus, pe lângă înscrisurile enunțate anterior și alte înscrisuri relevante, ca de exemplu Procesul-verbal încheiat la data de 13 martie 1949 privind inventarierea bunurilor aparținând familiei moșierului G.B. (bunicul intimatului), expropriat în baza Decretului-lege nr. 83/1949. De asemenea, declarațiile martorilor (…) se coroborează cu celelalte dovezi, conturând împrejurările factuale care constituie temeiul formulării cererii intimatului-reclamant. Este lipsită de consistență, în contextul reținut, afirmația recurentului referitoare la faptul că nu s-au identificat documente în arhiva Ministerului Apărării - Direcția Instanțelor Militare, din care să rezulte că familia intimatului a fost supusă unor măsuri administrative, fiindcă, după cum bine a punctat judecătorul fondului, lipsa unor dovezi în arhiva unei instituții publice nu poate conduce la concluzia că măsurile represive îndreptate împotriva familiei intimatului nu au existat. ... 17. La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de judecată au comunicat hotărâri judecătorești și puncte de vedere referitoare la problema de drept supusă dezlegării, din analiza cărora rezultă că atât practica judiciară^4, cât și opiniile^5 exprimate de judecători sunt unitare cu privire la acest aspect, în sensul că hotărârea judecătorească definitivă, anterioară, prin care s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la beneficiile prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990 unui membru al familiei reclamantului, nu face obligatorie recunoașterea aceleiași calități și pentru reclamant, fără a mai fi necesară coroborarea cu alte probe - martori sau înscrisuri - a prezumției generate de hotărârea judecătorească definitivă respectivă. ... 18. Opinii nuanțate, circumscrise aceleiași orientări jurisprudențiale, au formulat: – Tribunalul Dâmbovița, în sensul că recunoașterea printro hotărâre judecătorească anterioară a drepturilor prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990 în favoarea fratelui/fraților reclamantului nu determină, de plano, acordarea acelorași drepturi reclamantului, care nu a probat faptul că, în perioada pentru care solicită acordarea drepturilor, nu a putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care avea pregătirea profesională, respectiv că îndeplinea condițiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru a se încadra în muncă; excepție de la această regulă face situația în care s-a reținut că stabilirea anterioară a faptului că frații reclamantului au avut stabilit domiciliul obligatoriu înseamnă că această situație s-a răsfrânt nemijlocit și asupra acestuia, care, fiind minor, a locuit cu familia sa, nefiind, deci, necesar a face dovada că nu a putut să se încadreze în muncă în funcții pentru care avea pregătirea profesională, respectiv că îndeplinea condițiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru a se încadra în muncă; ... – Tribunalul Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal, în sensul că existența hotărârii definitive nu este suficientă pentru recunoașterea drepturilor prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. d) din Decretul-lege nr. 118/1990, fiind necesar ca, în cazul fiecărei persoane, să fie administrate toate dovezile din care să rezulte întrunirea condițiilor legale, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 9 din 13 octombrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Puterea de lucru judecat nu poate avea caracter absolut, întrucât, așa cum s-a arătat în decizia instanței supreme sus-menționate, fiecare situație trebuie analizată în particular, sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, iar după data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I (27 noiembrie 2014), aceasta este obligatorie pentru toate instanțele, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, astfel că nu pot fi pronunțate hotărâri care să contrazică această decizie. ... ... ...