Decizia ÎCCJ nr. 10/2014 (HP)Punctul X

X. Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, se rețin următoarele: A. Cu privire la condițiile de admisibilitate ale sesizării Din analiza actelor și lucrărilor dosarului se constată că, în mod legal, a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție prin Încheierea din 20 martie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, învestită cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță [apel, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013] în Dosarul nr. 30.259/215/2013, fiind îndeplinite cerințele impuse de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală. De asemenea, se constată că această chestiune de drept a cărei lămurire se solicită a fost invocată în cursul judecății (din oficiu de către instanța de apel), respectiv, că de lămurirea acesteia depinde soluționarea pe fond a cauzei în care a fost invocată (soluționarea căii de atac depinde de lămurirea ce se va da chestiunii de drept). Totodată, în chestiunea de drept supusă lămuririi, nu au fost pronunțate anterior de către Înalta Curte de Casație și Justiție hotărâri prealabile sau în recurs în interesul legii. Problema de drept nu face nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. ... B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare este solicitată Chestiunea de drept ce se solicită a fi lămurită constă în posibilitatea instanței de apel, învestită cu judecarea căii de atac exercitate de inculpată, ca în raport cu principiul non reformatio in peius, să înlăture circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 din Codul penal anterior reținute în favoarea acesteia, în condițiile în care noul Cod penal, prin prisma art. 5, reprezintă legea penală mai favorabilă și nu mai prevede o parte dintre aceste circumstanțe atenuante. De asemenea, dacă se concluzionează în sensul că, în situația dată, aceste circumstanțe atenuante trebuie menținute, s-a solicitat a se stabili dacă efectele de atenuare ale acestora sunt cele prevăzute de Codul penal anterior sau de noul Cod penal. După data sesizării completului competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și, respectiv, după data întocmirii raportului, a fost publicată Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014, care a stabilit că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Ca urmare a acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 5 din 26 mai 2014, statuând că în aplicarea art. 5 din Codul penal în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție are în vedere criteriul aprecierii globale a legii penale mai favorabile, constatând că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condițiile de existență și sancționare ale infracțiunii în formă continuată. În același sens a statuat și Curtea Constituțională, și anume determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze.*2) Potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă, iar pentru a determina legea penală incidentă se impune a se analiza dacă fapta mai este incriminată de legea penală nouă și aceasta poate retroactiva, în sensul că este mai favorabilă cu privire la încadrarea juridică; caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțe de individualizare în raport cu încadrarea juridică la momentul săvârșirii faptei și la data judecării recursului și instituțiile incidente în raport cu incriminarea sau sancțiunea (care agravează sau atenuează răspunderea penală și limitele de pedeapsă). Mecanismul de aplicare a legii mai favorabile în situații tranzitorii determinate de intrarea în vigoare a unei legi noi care modifică atât cadrul circumstanțelor atenuante, cât și efectele acestora, presupune, în concret, analizarea consecințelor faptei raportate la legea aflată în vigoare la data săvârșirii ei, respectiv încadrarea juridică pentru care inculpatul a fost condamnat cu reținerea circumstanțelor atenuante și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi, precum și compararea limitelor de pedeapsă în raport cu fiecare dintre conținuturile stabilite anterior, cu precizarea că se va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei. În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, determinarea legii mai favorabile în cazul circumstanțelor atenuante presupune, întotdeauna, examinarea prealabilă a tuturor dispozițiilor legale din fiecare lege în parte, privitoare la aplicarea pedepsei, raportându-le la împrejurările în care s-a săvârșit fapta și la persoana infractorului, spre a putea constata pe baza căror dispoziții se ajunge în cazul dat la o pedeapsă mai ușoară. Instanța soluționează această problemă calculând pedeapsa pe baza dispozițiilor privitoare la circumstanțele atenuante, raportate la împrejurările de fapt, din fiecare lege în parte și comparând între ele limitele de pedeapsă astfel stabilite. Stabilirea legii penale mai favorabile în condițiile în care limitele pedepselor în noul Cod penal sunt mai mici decât cele din vechiul Cod, iar circumstanțele atenuante reținute de instanță la individualizarea judiciară a pedepsei nu se mai regăsesc în reglementările în vigoare, implică examinarea limitelor pedepsei din vechea lege, inclusiv cu reținerea circumstanțelor atenuante și a efectelor acestora, corespunzător incriminării faptei din aceeași lege și compararea doar cu limitele pedepsei prevăzute de noua incriminare atunci când circumstanțele atenuante din legea abrogată nu se mai regăsesc în legea nouă. În materia căilor de atac exercitate de părți operează principiul procesual prevăzut de art. 418 din Codul de procedură penală, corespondent al art. 372 din reglementarea anterioară, astfel instanța de apel, soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru cel ce a declarat apel. Rațiunea acestui principiu pornește de la dreptul părților de a supune hotărârea atacată unui control jurisdicțional fără a i se crea titularului căii de atac o situație mai grea, pentru că astfel s-ar putea determina abținerea părții de la exercitarea drepturilor sale procesuale de teama asumării acestui risc. Este recunoscut în doctrină faptul că în cazul în care instanța este învestită numai cu soluționarea apelului inculpatului, aceasta nu-i poate agrava situația prin înlăturarea incidenței unor împrejurări favorabile acestuia, spre exemplu, prin înlăturarea circumstanțelor acordate prin hotărârea atacată. În același timp însă neagravarea situației în propria cale de atac nu poate aduce atingere legalității sancțiunii și incriminării. Pedeapsa decurge din norma care incriminează fapta. Unitatea dintre incriminare și pedeapsă exclude posibilitatea, în cazul legilor succesive, să se combine incriminarea dintr-o lege cu pedeapsa dintr-o altă lege. Aceeași unitate împiedică și combinarea dispozițiilor de favoare privitoare la circumstanțe agravante și atenuate, acestea participând în egală măsură la configurarea cadrului legal unitar pe baza căruia se stabilește incriminarea și se individualizează sancțiunea penală. În același sens, s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin Decizia nr. 8/2008: "În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă, adică în ansamblul ei, iar nu doar anumite dispoziții mai favorabile rezultate din combinarea prevederilor mai multor legi succesive." În consecință, în măsura în care circumstanțele atenuante reținute de prima instanță nu au corespondent în prevederile art. 75 alin. (2) din Codul penal actual [fiind vorba doar despre cele prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a) și c) din Codul penal anterior, întrucât circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. b) din Codul penal anterior este preluată în art. 75 alin. (2) în actualul Codul penal], acestea pot fi înlăturate dacă instanța de control judiciar apreciază că în cauză pentru fapta analizată legea penală mai favorabilă o reprezintă Cod penal actual, iar pedeapsa potrivit acestor dispoziții este mai mică decât cea aplicată de prima instanță, fără ca în acest fel să fie încălcat principiul non reformatio in pejus prevăzut de art. 418 din Codul de procedură penală. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 477 din Codul de procedură penală, ... ...