Decizia CCR nr. 277/2024Punctul 25

25. Referitor la pretinsa încălcare a principiului justei așezări a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituție, prin Decizia nr. 92 din 25 februarie 2020, precitată, paragrafele 17-19, Curtea a reținut că taxa clawback este o taxă stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituție, a cărei reglementare a fost determinată de un interes public general, respectiv pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populației la medicamente cu și fără contribuție personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate, iar pentru realizarea unui just echilibru între interesul general și drepturile particularilor vizați prin reglementarea criticată, în considerarea regimului juridic distinct al deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor, a fost stabilită și forma de calcul al acestei contribuții. De altfel, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că un stat contractant, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui „just echilibru“ între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50). Astfel, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale și economice, de o marjă de apreciere pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia, care să facă „posibilă menținerea unui echilibru între interesele aflate în joc“ (Decizia din 4 septembrie 2012, pronunțată în Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României, paragrafele 41 și 49). Considerentele antereferite sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, astfel că pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Constituție nu poate fi reținută. De altfel, prin Decizia nr. 475 din 17 septembrie 2019, precitată, paragraful 23, Curtea a reținut că măsurile instituite prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 sunt tocmai o transpunere a celor statuate în conținutul Legii fundamentale cu privire la garantarea dreptului la ocrotirea sănătății, astfel că legitimitatea măsurilor instituite prin actul normativ criticat își are fundamentul în prevederile constituționale. ...