Decizia CCR nr. 255/2024Punctul 5
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederea legală criticată este neclară, incompletă și are un caracter impredictibil, deoarece nu reglementează posibilitatea strămutării și în ipoteza în care față de toate instanțele de același grad din circumscripția curții de apel învestite cu cererea de strămutare există motive și dovezi că imparțialitatea judecătorilor ar fi afectată. Astfel, se susține că admiterea unei cereri de strămutare, în conformitate cu prevederile legale criticate, va avea drept efect trimiterea cauzei la o altă instanță, egală în grad cu instanța la care a fost introdusă acțiunea, dar tot din circumscripția aceleiași curți de apel. Prin urmare, se susține că, prin modul de organizare a sistemului judiciar, soluționarea cererii de strămutare nu va înlătura în niciun fel suspiciunea cu privire la imparțialitatea instanței care va fi învestită să judece cauza după strămutare. În acest sens, arată că, în speța dedusă judecății instanței de fond, atât la Tribunalul Botoșani, cât și la Tribunalul Suceava, singurele instanțe de același grad din circumscripția Curții de Apel Suceava, ar exista suspiciuni de imparțialitate în ceea ce privește soluționarea obiectivă a dosarului aflat pe rol. ...
Sursa oficială ↗