Decizia CCR nr. 250/2024Punctul 9

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.05.2024 · dosar 694/57/2017
Punctul 9
9. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prin Decizia Curții Constituționale nr. 225 din 4 aprilie 2017 s-a constatat că sintagma „de natură să aducă atingere prestigiului profesiei“ de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 este neconstituțională. Ca efect al acestei decizii, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR) a decis că, până la o viitoare reglementare legală prin care Parlamentul să circumstanțieze expres sfera infracțiunilor a căror săvârșire este de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat, soluțiile ce urmează a fi date în materie de nedemnitate profesională vor ține cont de faptul că textul nu permite organelor profesiei de avocat un drept de apreciere, de la caz la caz, cu privire la tipurile de infracțiuni pentru care un avocat poate fi considerat nedemn de exercitarea acestei profesii. Or, aceasta reprezintă o interpretare extensivă a legii, ce excedează voinței legiuitorului, care nu a fost aceea de a stabili drept caz de nedemnitate profesională existența unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea oricărei infracțiuni intenționate, ci a restrâns sfera de aplicare a cazurilor de nedemnitate doar la acele situații ce îndeplinesc și condiția suplimentară ca infracțiunea intenționată pentru care s-a dispus condamnarea să fie una de natură să aducă atingere prestigiului profesiei. ...
Sursa oficială ↗