Sari la conținut

Decizia CCR nr. 243/2024Punctul 17

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
25.04.2024
Dosarul
1.287/85/2020

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, referitor la limita instituită de legiuitor în ceea ce privește acordarea ajutorului public judiciar, în jurisprudența sa, a subliniat că aceste aspecte țin de opțiunea legiuitorului, care stabilește atât sfera persoanelor îndreptățite să solicite sprijinul statului, cât și criteriile în funcție de care se acordă ajutorul public judiciar în materie civilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 713 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 23 decembrie 2015, paragraful 17, sau Decizia nr. 156 din 17 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 20 iunie 2022, paragraful 18). Totodată, Curtea a reținut că, în procesul de legiferare, Parlamentul este suveran să adopte, prin vot, o anumită soluție legislativă, singura limitare a opțiunii sale constând în obligația respectării normelor și principiilor fundamentale, fără deci ca oportunitatea respectivei soluții legislative să poată constitui obiect al controlului de constituționalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 582 din 23 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 5 ianuarie 2023, paragraful 50). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie