Decizia ÎCCJ nr. 15/2013 (RIL)Paragraful 70
Paragraful 70
Articolul 42 din Legea nr. 161/2003 incriminează accesul fără drept la un sistem informatic. Bancomatul, folosit conform destinaţiei sale, este un terminal în cadrul unui sistem informatic din care mai fac parte toate celelalte terminale din reţeaua aceleiaşi bănci, serverul acesteia etc. Bancomatul este folosit conform destinaţiei sale atunci când, prin intermediul său, se fac retragerea de numerar, plata furnizorilor de utilităţi, transferurile de fonduri, interogarea de sold. În toate aceste situaţii bancomatul condiţionează accesul la baza de date a băncii. Dacă este folosit însă ca simplă entitate materială, suport fizic pentru dispozitivele prin care se realizează skimmingul, el nu se conectează la baza de date a băncii şi nu îşi îndeplineşte rolul de parte a unui sistem informatic.
Sursa oficială ↗