Decizia ÎCCJ nr. 15/2013 (RIL)Paragraful 276

Soluţia propusă în secţiunea de faţă decurge şi din Decizia nr. 5.288 din 15 septembrie 2006 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost soluţionată problema de drept privind existenţa concursului între infracţiunea prevăzută în art. 24 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 şi infracţiunea prevăzută în art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege. Decizia menţionată prevede că punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate se poate realiza prin retragerea sumelor de bani în numerar, nefiind necesară transmiterea posesiei instrumentelor de plată electronică falsificate către alte persoane. Decizia are în vedere faptul că punerea în circulaţie a instrumentelor tip card nu este strict legată de transmiterea materială a acestora, fiind în acord cu modul în care Banca Naţională a României (BNR) a clasificat tranzacţiile efectuate prin card. Astfel, Regulamentul BNR nr. 6 din 11 octombrie 2006, privind emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la tranzacţiile cu aceste instrumente prevede că, în raport cu prezenţa fizică a cardului, tranzacţiile prin card pot fi clasificate astfel: (i) tranzacţii unde cardul este prezent - locaţii comerciale tradiţionale, ATM şi ghişee de bancă - reprezintă acele tranzacţii unde banda magnetică a cardului sau cipul cardului este citită/citit electronic sau unde se obţine amprenta elementelor confecţionate în relief a cardului pe chitanţă cu ajutorul imprinterului mecanic; (îi) tranzacţii unde cardul nu este prezent reprezintă tranzacţiile ordonate prin telefon, poştă, internet, unde nu există dovada participării fizice a cardului, însă deţinătorul trebuie să furnizeze parole sau coduri, de exemplu, Card Verification Value (CVV2), parola ecommerce etc.