Decizia ÎCCJ nr. 15/2013 (RIL)Paragraful 319

În accepţiunea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, retragerea de numerar prin utilizarea unui instrument de plată electronică falsificat constituie un mod de punere în circulaţie a unui instrument de plată electronică falsificat. Soluţia decurge din Decizia nr. 5.288 din 15 septembrie 2006 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform căreia punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate se poate realiza prin retragerea sumelor de bani în numerar, nefiind necesară transmiterea posesiei instrumentelor de plată electronică falsificate către alte persoane. Soluţia decurge şi din funcţiile cardului astfel cum sunt precizate în Regulamentul BNR nr. 6 din 11 octombrie 2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 15 noiembrie 2006, privind emiterea şi utilizarea instrumentelor de plată electronică şi relaţiile dintre participanţii la tranzacţiile cu aceste instrumente. În raport cu prezenţa fizică a cardului, tranzacţiile prin card pot fi clasificate astfel: (i) tranzacţii unde cardul este prezent - locaţii comerciale tradiţionale, ATM şi ghişee de bancă - reprezintă acele tranzacţii unde banda magnetică a cardului sau cipul cardului este citită/citit electronic sau unde se obţine amprenta elementelor confecţionate în relief a cardului pe chitanţă cu ajutorul imprinterului mecanic; (îi) tranzacţii unde cardul nu este prezent reprezintă tranzacţiile ordonate prin telefon, poştă, internet, unde nu există dovada participării fizice a cardului, însă deţinătorul trebuie să furnizeze parole sau coduri, de exemplu, Card Verification Value (CVV2), parola e-commerce etc.