Decizia CCR nr. 234/2024Punctul 9
Punctul 9
9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, în interpretarea dată prin Decizia nr. 4 din 11 februarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 3 iulie 2019. Dispozițiile criticate au următorul conținut:
– Art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală: „(10) Când judecata s-a desfășurat în condițiile art. 375 alin. (1) , (1^1) și (2) , când cererea inculpatului ca judecata să aibă loc în aceste condiții a fost respinsă sau când cercetarea judecătorească a avut loc în condițiile art. 377 alin. (5) ori art. 395 alin. (2) , iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime. Pentru inculpații minori, instanța va avea în vedere aceste aspecte la alegerea măsurii educative; în cazul măsurilor educative privative de libertate, limitele perioadelor pe care se dispun aceste măsuri, prevăzute de lege, se reduc cu o treime.“ ...
Prin Decizia nr. 4 din 11 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, „în ipoteza în care instanța a admis cererea inculpatului de judecare în procedura simplificată a recunoașterii învinuirii, iar cauza a fost judecată potrivit acestei proceduri, nu este posibilă pronunțarea unei hotărâri de achitare întemeiate pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a și lit. c) din Codul de procedură penală“. ...
Sursa oficială ↗