Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 17/2012 (RIL)Paragraful 82

Curtea
ÎCCJ
Tipul
recurs în interesul legii
Data
12.11.2012
Dosarul
17/2012

Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost modificat art. 320^1 din Codul de procedură penală în sensul că alin. 4 al articolului are de lege lata următorul conţinut: "Instanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat", iar alin. 8 prevede că "Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. În acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun". Modificările art. 320^1 din Codul de procedură penală au fost determinate de Curtea Constituţională care, în Decizia nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011 (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011), a declarat neconstituţional art. 320^1 alin. 8 din Codul de procedură penală, deoarece marja de apreciere lăsată instanţelor cu prilejul respingerii unei astfel de cereri este de natură de a lipsi textul de precizie şi claritate, în absenţa cărora se poate ajunge la o aplicare incoerentă a legii.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie