Decizia ÎCCJ nr. 14/2018 (RIL)Punctul 1

1. Problema de drept care a generat practica neunitară 1.1. Problema de drept Prin Sesizarea nr. 6/6/III-5/2018 din data de 22 martie 2018, formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ce formează obiectul Dosarului nr. 775/1/2018, s-a arătat că în practica judiciară a fost relevată o practică neunitară a instanțelor naționale cu privire la natura juridică a termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, în care, de la data comunicării, inculpatul, persoana vătămată și celelalte părți pot formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În acest sens s-a arătat că instanțele judecătorești fie au apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este unul de decădere, astfel încât neinvocarea neregularităților rechizitoriului ori a nelegalităților urmăririi penale în termenul stabilit, conform art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru fiecare subiect procesual principal, atrage decăderea acestuia din dreptul de a le mai invoca, fie au apreciat că acest termen judiciar nu este unul de decădere, ci un termen de recomandare, sens în care s-a considerat că dispozițiile care reglementează faza procesuală a camerei preliminare trebuie analizate în mod sistematic, prin corelare cu dispozițiile care reglementează nulitățile actelor de procedură, respectiv art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală (nulitatea absolută) și art. 282 alin. (4) lit. a) din același cod (nulitatea relativă), care prevăd că nulitățile pot fi invocate, în privința actelor de urmărire penală, până la închiderea fazei de cameră preliminară. ... 1.2. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești 1.2.1. Sesizarea formulată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție arată că, într-o primă orientare a practicii, instanțele au considerat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală este unul de decădere, neinvocarea neregularităților rechizitoriului ori a nelegalităților urmăririi penale în termenul stabilit pentru fiecare subiect procesual principal atrăgând decăderea acestuia din dreptul de a le mai invoca. În sprijinul acestui punct de vedere s-a invocat interpretarea sistematică a prevederilor art. 344 alin. (2) ,(3) și (4) din Codul de procedură penală, susținându-se că acestea instituie două categorii de termene procedurale, cu efecte distincte: pe de o parte, un termen procedural, imperativ, absolut, indisolubil legat de exercițiul dreptului procesual al părților sau al persoanei vătămate de a formula cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau a efectuării actelor urmăririi penale, și, pe de altă parte, un termen procedural de recomandare, relativ, fixat de judecătorul de cameră preliminară pentru soluționarea cererilor și excepțiilor, a cărui eventuală nerespectare nu are efecte în privința legalității actului îndeplinit. Din calificarea termenului prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală ca fiind un termen imperativ, absolut, a decurs concluzia că, în cazul nerespectării acestuia, sancțiunea procedurală intervenită este cea a decăderii, în condițiile prevăzute de art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală. S-a considerat că o atare opțiune legislativă este concordantă cu rolul și funcționalitatea termenelor prevăzute de art. 344 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală, menite să disciplineze activitățile în cameră preliminară și să imprime acestei proceduri celeritatea necesară atingerii finalității sale. Pe de altă parte, s-a apreciat că reglementarea implicită, dar neechivocă, a decăderii, ca sancțiune aplicabilă părților care nu au uzat de dreptul lor procesual în procedura camerei preliminare, cu respectarea tuturor exigențelor procedurale temporale ori formale prescrise de lege, reiese din interpretarea dispozițiilor prevăzute de art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală. Astfel, instanțele au arătat că încălcările normelor legale sancționabile cu nulitatea relativă, intervenite în cursul urmăririi penale, trebuie invocate în etapa reglementată de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, iar nulitățile similare, intervenite în procedura camerei preliminare, trebuie prezentate judecătorului învestit în prim grad ori, după caz, atunci când s-au ivit în această etapă, judecătorului sesizat în contestație. În sprijinul acestei opinii jurisprudențiale s-a făcut trimitere la hotărârile judecătorești ce constituie anexele nr. 1-11 la sesizarea formulată. ... 1.2.2. În cuprinsul sesizării se detaliază cea de a doua orientare a practicii, majoritară, în cadrul căreia instanțele au apreciat că termenul prevăzut de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală nu este unul de decădere, ci un termen de recomandare. În acest sens, în practica judecătorească s-a susținut că dispozițiile care reglementează faza procesuală a camerei preliminare trebuie analizate în mod sistematic, prin corelație cu dispozițiile exprese care reglementează nulitățile actelor de procedură, respectiv art. 281 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală (nulitatea absolută) și art. 282 alin. (4) lit. a) din același cod (nulitatea relativă). Instanțele au concluzionat că din analiza dispozițiilor legale anterior menționate reiese că legiuitorul a stabilit momentul procesual până la care pot fi invocate nulitățile actelor de urmărire penală, ca fiind „până la închiderea procedurii de cameră preliminară“, iar nu până la împlinirea termenului acordat de judecătorul de cameră preliminară, în conformitate cu dispozițiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală (anexele nr. 12-27). ... ... 1.3. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție 1.3.1. În sensul primei orientări jurisprudențiale, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a indicat Încheierea nr. 1.139 din 14 septembrie 2016, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței supreme în Dosarul nr. 106/64/2016/a1 (anexa nr. 10), având ca obiect contestațiile formulate de inculpați împotriva Încheierii penale din 6 iunie 2016 pronunțate, în același dosar, de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov. Cu prilejul susținerii cererilor și excepțiilor deja formulate în scris, în termenul prevăzut de lege, unul dintre inculpații în cauză a mai invocat o excepție, în privința căreia judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Brașov a constatat că „nu a fost formulată în termenul legal prevăzut de lege“. „Cum Codul de procedură penală în vigoare a instituit disciplina procesuală, orice alte excepții, cu excepția nulităților absolute prevăzute de art. 281 lit. a) -d) din Codul de procedură penală, nu mai pot fi invocate. În consecință, această cerere (...) este tardivă și nu mai poate fi primită“ (fila nr. 71 din hotărâre). Din lecturarea Încheierii nr. 1.139 din 14 septembrie 2016 se constată că judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței supreme nu a analizat această critică făcută cu depășirea termenului instituit de art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală. ... 1.3.2. Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat hotărâri judecătorești în sensul celei de a doua orientări jurisprudențiale, majoritară (anexele nr. 28-32 la sesizare). Într-o decizie de speță, instanța supremă a apreciat că „sintagma folosită de legiuitor în dispozițiile art. 281 și art. 282 din Codul de procedură penală, închiderea procedurii de cameră preliminară - ca termen-limită până la care pot fi invocate nulitățile absolute, respectiv relative, desemnează momentul procesual cu care, în faza de cameră preliminară, se încheie verificarea dosarului de urmărire penală. În plus, lipsa unei sancțiuni prevăzute de legiuitor în dispozițiile art. 342-348 din Codul de procedură penală conduce la concluzia că nerespectarea termenelor acordate de judecătorul de cameră preliminară pentru formularea cererilor și excepțiilor nu atrage sancțiunea decăderii“ (Încheierea din 10 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 3.517/1/2015, fila nr. 26). Au fost considerate relevante și încheierile definitive pronunțate anterior modificării art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală prin Legea nr. 75 din 28 aprilie 2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 29 aprilie 2016, întrucât norma de drept menționată nu a fost modificată sub aspectul termenului ce urmează a fi stabilit de judecătorul de cameră preliminară pentru formularea cererilor și excepțiilor cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. ... ... 1.4. Jurisprudența Curții Constituționale 1.4.1. Din studiul jurisprudenței Curții Constituționale a României rezultă că, în legătură directă cu aspectul concret al problemei de practică neunitară identificate, instanța de contencios constituțional a pronunțat Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, prin care a decis că soluția legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală, care nu permite judecătorului de cameră preliminară în soluționarea cererilor și excepțiilor formulate ori excepțiilor ridicate din oficiu să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate“, este neconstituțională. În considerentele deciziei menționate (paragraful 29), referindu-se la împrejurarea că nerespectarea interdicției absolute statuate în cuprinsul normelor procesual penale ale art. 102 alin. (1) din Codul de procedură penală - potrivit căreia probele obținute prin tortură, precum și probele derivate din acestea nu pot fi folosite „în cadrul procesului penal“ - și ale dispozițiilor art. 101 alin. (1) -3) din Codul de procedură penală privind interzicerea explicită a administrării probelor prin practici neloiale atrage nulitatea absolută a actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate și excluderea necondiționată a probei în faza camerei preliminare, Curtea Constituțională a statuat că nerespectarea dispozițiilor cuprinse în normele precitate cade sub incidența inadmisibilității care produce efecte prin intermediul nulității absolute. Totodată, instanța de contencios constituțional a constatat că o verificare a loialității/legalității administrării probelor, din această perspectivă, este admisă și în cursul judecății, aplicându-se, în acest mod, regula generală potrivit căreia nulitatea absolută poate fi invocată pe tot parcursul procesului penal. În continuarea raționamentului, instanța de contencios constituțional a precizat că „interdicția categorică a legii în obținerea probelor prin practici/procedee neloiale/nelegale justifică competența judecătorului de fond de a examina și în cursul judecății aceste aspecte. Altfel spus, probele menținute ca legale de judecătorul de cameră preliminară pot face obiectul unor noi verificări de legalitate în cursul judecății din perspectiva constatării inadmisibilității procedurii prin care au fost obținute și a aplicării nulității absolute asupra actelor procesuale și procedurale prin care probele au fost administrate, în condițiile în care, în această ipoteză, se prezumă iuris et de iure că se aduce atingere legalității procesului penal, vătămarea neputând fi acoperită. De altfel, potrivit art. 346 alin. (5) din Codul de procedură penală, doar probele excluse în camera preliminară nu mai pot fi avute în vedere la judecata în fond a cauzei“. ... 1.4.2. În legătură cu dispozițiile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea Constituțională a mai pronunțat Decizia nr. 803 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 21 februarie 2018, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 344 alin. (2) ,art. 345 alin. (1) și (3) ,art. 346 alin. (1) și (4^1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate [autorul excepției susținând că prevederile art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă egalitatea în fața legii și accesul liber la justiție prin faptul că rechizitoriul nu este comunicat persoanei vătămate și celorlalte părți din procesul penal, precum și reprezentanților legali, cum ar fi tutorii și lichidatorii judiciari]. ... ... ...