Decizia CCR nr. 220/2024Punctul 5

5. Este invocat art. 113 din Codul penal, ce reglementează limitele răspunderii penale, arătând că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, că minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ și că minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii. Se susține că prin discernământ se înțelege atât capacitatea mentală (psihică și intelectuală) a persoanei de a înțelege semnificația socială a faptelor pe care le săvârșește și urmările acesteia, cât și capacitatea acesteia de a-și manifesta voința neconstrânsă de a le săvârși. În acest context, se apreciază că, deși dispozițiile art. 113 din Codul penal reglementează o prezumție absolută a lipsei de discernământ a făptuitorului care are o vârstă mai mică de 14 ani, cu atât mai mult se poate aprecia că un minor cu vârsta mai mică de 14 ani, victimă a unei infracțiuni cu caracter sexual, nu are discernământul necesar pentru a conștientiza consecințele unui act sexual și, ca atare, nu poate consimți la un act sexual cu un major. Se susține că diferența de vârstă de 5 ani între făptuitor și victimă, prevăzută de dispozițiile art. 218^1 alin. (7) din Codul penal, încalcă prezumția absolută reglementată la art. 113 din Codul penal. ...