Decizia CCR nr. 195/2024Punctul 17
Punctul 17
17. Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituție, Curtea reține că, așa cum a statuat prin Decizia nr. 362 din 27 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 769 din 24 august 2023, paragrafele 16 și 17, aplicabilitatea legii în timp este marcată, ca regulă, de momentul intrării sale în vigoare (stabilit în conformitate cu art. 78 din Constituție) și, respectiv, de cel al ieșirii din vigoare (prin abrogare expresă sau implicită), acesta fiind timpul său propriu de acțiune, retroactivitatea și ultraactivitatea legii civile fiind interzise prin chiar norma constituțională cuprinsă la art. 15 alin. (2) , potrivit căreia „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile“. Cu privire la principiul neretroactivității legii, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării sale în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2004). ...
Sursa oficială ↗