Decizia CCR nr. 203/2024Punctul 40

40. Astfel, referitor la critica de neconstituționalitate raportată la art. 1 alin. (4) , art. 61 alin. (1) , art. 102 alin. (1) și (2) , art. 115 alin. (1) și (4) din Constituție, critică privind competența Guvernului de a adopta acte cu caracter normativ cu putere de lege, prin Decizia nr. 723 din 12 decembrie 2023, precitată, paragrafele 106-111, și Decizia nr. 844 din 14 decembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 16 martie 2022, paragrafele 56-59, Curtea a statuat că prevederile art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituție conferă Parlamentului calitatea de unică autoritate legiuitoare a țării, iar, în virtutea acestui monopol legislativ, Parlamentul este singura autoritate publică ce adoptă legi. În sistemul constituțional român, regula este că Guvernul nu dispune de dreptul de reglementare primară a relațiilor sociale, ci doar de dreptul de a adopta legislația secundară. Cu toate acestea, Constituția instituie prin art. 108 alin. (3) și art. 115 alin. (1) -(3) competența Guvernului de a emite ordonanțe, deci o competență normativă derivată dintr-o lege de abilitare, adoptată de Parlament, prin care unica autoritate legiuitoare din România deleagă, pentru un interval limitat de timp, competența de legiferare în domenii strict delimitate de Constituție și de legea de abilitare. Mai mult, sub aspectul competenței de legiferare, Curtea a reținut că relația dintre puterea legislativă și cea executivă se desăvârșește prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) -(6) din Constituție. Astfel, ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituția consacră în art. 115 delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe simple [art. 115 alin. (1) -(3) ] sau ordonanțe de urgență [art. 115 alin. (4) -(6) ]. Transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori pe cale constituțională, în situații extraordinare, și numai sub control parlamentar. Ca atare, Curtea a reținut că actul normativ criticat este o ordonanță de urgență adoptată de Guvern, în temeiul art. 115 alin. (4) -(6) din Constituție, iar nu o ordonanță simplă, care să fie adoptată de Guvern în temeiul unei legi de abilitare, potrivit art. 108 alin. (3) și art. 115 alin. (1) -(3) din Constituție. Curtea a reținut că, spre deosebire de ordonanța simplă, ordonanța de urgență a Guvernului poate reglementa și în domenii care aparțin legii organice. Prin urmare, toate criticile autorilor excepției privind reglementarea unor modificări și completări aduse Legii nr. 223/2015 printr-o ordonanță de urgență a Guvernului sunt neîntemeiate. Totodată, Curtea a arătat că, în contextul în care o modificare legislativă de amploare, așa cum este cea determinată de adoptarea unei noi legi-cadru de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, este susceptibilă să determine un impact bugetar semnificativ, ce reclamă adoptarea unor măsuri urgente menite să prevină apariția unor consecințe negative considerabile asupra bugetului de stat, aceasta poate fi privită ca o situație ce are caracter extraordinar, în sensul reținut în jurisprudența Curții Constituționale. ...