Decizia CCR nr. 203/2024Punctul 41

CCR · decizie de neconstituționalitate · 09.04.2024 · dosar 1.951/118/2019
Punctul 41
41. Cu privire la criticile de neconstituționalitate formulate în raport cu art. 115 alin. (6) din Constituție, prin Decizia nr. 723 din 12 decembrie 2023, precitată, paragrafele 112 și 113, Curtea a analizat dacă în discuție sunt drepturi și libertăți fundamentale și dacă a avut loc o afectare a acestora, raportând concluzia desprinsă la textul de referință menționat. Astfel, cu privire la criticile de neconstituționalitate raportate la art. 16 alin. (1) și (2) și art. 47 alin. (2) din Constituție, Curtea a observat că, prin Decizia nr. 844 din 14 decembrie 2021, paragrafele 61-66, a răspuns unor critici de neconstituționalitate ale art. VII pct. 3 din ordonanța de urgență care sunt formulate și în prezenta cauză. Astfel, Curtea a statuat, cu referire la pretinsa discriminare pe care dispozițiile criticate o creează în raport cu alte categorii de pensionari, beneficiari ai pensiilor de serviciu sau pensionari din sistemul public, că diferitele categorii de beneficiari ai unor pensii de serviciu, respectiv pensionarii din sistemul public, nu se află în situații identice, fiind supuși, de altfel, unor acte normative diferite. Având în vedere criteriile apreciate ca relevante pentru acordarea acestui tip de pensie, legiuitorul este liber să instituie condiții diferite privind acordarea dreptului la pensie, fără ca deosebirile de tratament juridic dintre diferitele categorii socioprofesionale să aibă semnificația încălcării prevederilor art. 16 din Constituție. Având în vedere cele menționate, critica de neconstituționalitate raportată la art. 115 alin. (6) din Constituție este neîntemeiată. ...
Sursa oficială ↗