Decizia ÎCCJ nr. 26/2011 (RIL)Paragraful 93

Or, într-o asemenea ambianţă normativă cu valoare constituţională, normele Convenţiei europene a drepturilor omului şi ale protocoalelor sale adiţionale (în speţă, ale Protocolului nr. 12, care, la art. 1, stabilesc că "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nicio discriminare bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională ori socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau oricare altă situaţie") sunt de aplicaţie "imediată", sunt supralegislative şi supraconstituţionale, având, aşadar, cum s-a precizat, o condiţie juridică privilegiată, care se răsfrânge şi asupra funcţiei jurisdicţionale a judecătorului naţional. De aceea, atunci când acesta este învestit cu soluţionarea unui litigiu, el trebuie să observe nu numai reglementarea naţională în materie, ci şi reglementarea convenţională, inclusiv hotărârile judecătorului european, care pot interesa în respectiva cauză. Tot astfel, judecătorul naţional nu trebuie doar să conjuge normele naţionale cu cele convenţionale, identificate şi aplicate de judecătorul european, ci să le şi evalueze şi ierarhizeze, şi aceasta, nu numai pentru că normele convenţionale au prioritate, dar şi pentru că, totuşi, ele ar putea fi "sacrificate" în favoarea normelor naţionale, dacă acestea din urmă sunt mai favorabile. Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că "statutul conferit Convenţiei în dreptul intern permite instanţelor naţionale să înlăture - din oficiu sau la cererea părţilor - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenţia şi protocoalele sale adiţionale" (CEDO, Hotărârea din 26 aprilie 2007, Cauza Dumitru Popescu contra României). În plus, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al normelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a "asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor" (CEDO, Hotărârea din 29 noiembrie 1991, Cauza Vermeire contra Belgiei).