Decizia ÎCCJ nr. 17/2011 (RIL)Paragraful 30

Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 160^2 alin. 2 din Codul de procedură penală şi ale art. 136 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală s-a apreciat că liberarea provizorie nu poate fi acordată în ipoteza luării măsurii arestării preventive întemeiate pe dispoziţiile art. 148 lit. a) (inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei), iar dispoziţiile art. 160^2 alin. 2 din Codul de procedură penală fac inadmisibilă liberarea provizorie în ipoteza în care arestarea preventivă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 148 lit. b) (există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor ori expert sau prin distrugerea, alterarea ori sustragerea mijloacelor materiale de probă), art. 148 lit. c) (există date că inculpatul pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni) ori art. 148 lit. d) din Codul de procedură penală (inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune), în cazurile anterior expuse singurele soluţii legale care se pot pronunţa fiind fie menţinerea stării de arest preventiv, în ipoteza în care subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, fie înlocuirea/revocarea măsurii arestării, în ipoteza în care aceste temeiuri s-au modificat, respectiv au dispărut.