Decizia ÎCCJ nr. 17/2011 (RIL)Paragraful 57

Rezultă, aşadar, că liberarea provizorie poate fi dispusă indiferent de temeiul care a stat la baza arestării preventive, după constatarea îndeplinirii condiţiilor formale de admisibilitate, precum şi îndeplinirea cerinţelor de legalitate, temeinicie şi oportunitate, neputând fi acceptată opinia în sensul că în ipoteza în care temeiul arestării preventive l-a constituit unul sau mai multe dintre cazurile prevăzute la art. 148 lit. a) , b) , c) sau d) din Codul de procedură penală, cererea de liberare provizorie este inadmisibilă. Acesta întrucât condiţiile formale prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse în art. 160^6 din Codul de procedură penală, iar o cerere poate fi inadmisibilă doar în situaţia în care nu este obiectiv încuviinţată de lege, când lipseşte legitimitatea subiectivă a celui care o foloseşte sau atunci când din datele cauzei rezultă inutilitatea ei funcţională, în sensul că nu poate produce efectele pe care legea a înţeles să i le atribuie în cazul respectiv.