Decizia CCR nr. 187/2024Punctul 6
Punctul 6
6. Pe fondul cauzei, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 648 din 19 octombrie 2021 și Decizia nr. 70 din 24 februarie 2022, decizii prin care s-a statuat că, deși avocatura este o profesie liberală și independentă, aceasta trebuie să se desfășoare într-un cadru organizat, în conformitate cu reguli prestabilite, a căror respectare trebuie asigurată inclusiv prin aplicarea unor măsuri coercitive. ...
Sursa oficială ↗