Decizia CCR nr. 169/2024Punctul 7

7. Instanța care a ridicat prezenta excepție arată că, anterior Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, doar angajatorii, nu și angajații, achitau contribuții la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Ca atare, vechea reglementare era mai favorabilă asiguraților decât reglementarea care a implementat filosofia contributivității odată cu adoptarea Legii nr. 19/2000. Asigurații, anterior Legii nr. 19/2000, plăteau doar contribuția pentru pensia suplimentară care se calcula prin raportare la salariul tarifar/salariul tarifar, sporul de vechime neîntreruptă în aceeași unitate/salariul de bază, precum și sporurile enumerate în Legea nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale, și nu la salariul brut. Anterior Legii nr. 19/2000, asigurații încasau mai mulți bani decât ar fi încasat în condițiile legislației adoptate ulterior Legii nr. 19/2000 când, din cauza obligației de a plăti contribuții alături de angajator, ar fi obținut venituri mai mici. În acest fel, conchide instanța de judecată, instanța supremă a impus luarea în considerare la stabilirea pensiei a tuturor veniturilor angajatului, deși art. 165 din Legea nr. 263/2010 exclude sporurile cu caracter nepermanent sau/și care nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislației anterioare. Interpretarea criticată este contrară Deciziei Curții Constituționale nr. 506 din 9 aprilie 2009, conduita instanței supreme reprezentând un caz de „erijare în instanță de control judiciar“ al unei decizii a jurisdicției constituționale, inadmisibil din punct de vedere constituțional, așa cum a reținut Curtea Constituțională prin Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013. ...