Sari la conținut

Decizia ÎCCJ nr. 1/2011Paragraful 33

Curtea
ÎCCJ
Tipul
decizie
Data
17.01.2011
Dosarul
13/2010

Menţinerea modalităţii de executare a pedepsei în cazul comiterii unei infracţiuni în termenul de încercare este expres prevăzută în art. 83 alin. 3 din Codul penal, sub forma unei excepţii. Potrivit acestor prevederi legale, dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, se poate aplica suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări. Prin urmare, posibilitatea suspendării condiţionate a executării pedepsei stabilite pentru o infracţiune intenţionată, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiţionate a executării acestei din urmă pedepse, este exclusă de art. 83 alin. 3 din acelaşi cod, care permite o asemenea individualizare a executării pedepsei doar dacă noua infracţiune este săvârşită din culpă. Dacă legiuitorul ar fi înţeles să reglementeze posibilitatea suspendării condiţionate şi în cazul în care noua infracţiune este comisă cu intenţie, ar fi prevăzut-o expres, aşa cum a făcut-o în art. 83 alin. 3 din Codul penal.

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie