Decizia ÎCCJ nr. 24/2017 (HP)Punctul VIII

VIII. Punctul de vedere exprimat de Direcția legislație, studii, documentare și informatică juridică din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Direcția de specialitate opinează că, în raport cu dispozițiile art. 88 alin. (3) din Codul penal, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, pronunțarea unei soluții de condamnare pentru noua infracțiune și revocarea amânării aplicării pedepsei sunt obligatorii. Opinia exprimată se întemeiază, în primul rând, pe dispozițiile art. 88 din Codul penal privind revocarea amânării aplicării pedepsei, care reglementează trei cazuri de revocare obligatorie și un caz de revocare facultativă a amânării aplicării pedepsei.^3 Dispozițiile art. 88 alin. (1) din Codul penal reglementează revocarea obligatorie a amânării aplicării pedepsei pentru nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau neexecutarea cu rea-credință a obligațiilor impuse de instanță, iar dispozițiile art. 88 alin. (2) din Codul penal reglementează revocarea obligatorie a amânării aplicării pedepsei pentru neîndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre (cu excepția cazului în care persoana supravegheată dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească). Dispozițiile art. 88 alin. (3) și (4) din Codul penal reglementează revocarea amânării aplicării pedepsei pentru săvârșirea unei noi infracțiuni, consacrând soluția privind caracterul obligatoriu al revocării în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni cu intenție sau intenție depășită și caracterul facultativ al revocării în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni din culpă. Caracterul obligatoriu al revocării amânării aplicării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate rezultă atât în mod direct din dispozițiile art. 88 alin. (3) din Codul penal („dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a săvârșit o nouă infracțiune, cu intenție sau intenție depășită, (…) instanța revocă amânarea(...)“), cât și în mod indirect din dispozițiile art. 88 alin. (4) din Codul penal, care permit instanței să nu revoce amânarea aplicării pedepsei numai în ipoteza în care noua infracțiune este săvârșită din culpă („Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța poate menține sau revoca amânarea aplicării pedepsei(...)“). Așadar, legiuitorul a instituit regula revocării obligatorii a amânării aplicării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni și a reglementat, în mod explicit, ca unică excepție de la această regulă, revocarea facultativă a amânării aplicării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni din culpă. Soluția adoptată de legiuitor în materia revocării amânării aplicării pedepsei se fundamentează pe ideea că beneficiul amânării este acordat sub condiția respectării unui set de măsuri de supraveghere și obligații, a îndeplinirii integrale a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre și a respectării obligației generale de a nu săvârși noi infracțiuni. În principiu, nerespectarea setului de măsuri de supraveghere și obligații, neîndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre și nerespectarea obligației generale de a nu săvârși noi infracțiuni relevă caracterul insuficient al amânării aplicării pedepsei și ineficiența acestei măsuri pentru îndreptarea conduitei persoanei supravegheate. În consecință, caracterul insuficient al amânării aplicării pedepsei și ineficiența acestei măsuri pentru îndreptarea conduitei persoanei supravegheate - rezultate din nerespectarea setului de măsuri de supraveghere și obligații, neîndeplinirea integrală a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre și nerespectarea obligației generale de a nu săvârși noi infracțiuni - determină revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei. Excepțiile de la revocarea beneficiului amânării aplicării pedepsei sunt prevăzute în mod explicit de către legiuitor în dispozițiile art. 88 alin. (2) din Codul penal (imposibilitatea de îndeplinire a obligațiilor civile stabilite prin hotărâre) și în dispozițiile art. 88 alin. (4) din Codul penal (săvârșirea unei noi infracțiuni din culpă) și exclud intenția. Prin urmare, în raport cu întreaga economie a dispozițiilor art. 88 din Codul penal, revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere este obligatorie. Revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere operează în temeiul și în condițiile art. 88 alin. (3) din Codul penal, chiar dacă pentru noua infracțiune este îndeplinită condiția prevăzută în art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal (infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare). Revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere și excluderea posibilității de menținere a amânării aplicării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate nu au la bază neîndeplinirea condiției prevăzute în art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal, ci neîndeplinirea condiției prevăzute în art. 83 alin. (1) lit. d) din Codul penal, care implică evaluarea persoanei infractorului și a posibilităților sale de îndreptare. Condiția prevăzută în art. 83 alin. (1) lit. d) din Codul penal este reglementată după cum urmează: în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Or, săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate tocmai pe parcursul perioadei determinate pentru care s-a impus supravegherea conduitei persoanei conduce la neîndeplinirea condiției prevăzute în art. 83 alin. (1) lit. d) din Codul penal. În consecință, în ipoteza săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate, condiția prevăzută în art. 83 alin. (1) lit. d) din Codul penal nu este îndeplinită, revocarea amânării aplicării pedepsei este obligatorie, iar menținerea amânării aplicării pedepsei nu este posibilă în absența unui temei legal, soluția de condamnare fiind unica soluție permisă de dispozițiile art. 88 alin. (3) din Codul penal. În acest context precizăm că, în opinia noastră, însăși referirea la „condamnare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 88 alin. (3) din Codul penal se explică prin imposibilitatea menținerii soluției de amânare a aplicării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere. De asemenea au fost invocate și argumente de jurisprudență, respectiv Decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2011 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție^4, decizie pronunțată sub imperiul Codului penal anterior în materia revocării suspendării condiționate a executării pedepsei. În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 83 alin. (1) din Codul penal anterior, prin Decizia nr. 1 din 17 ianuarie 2011 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că: „1. Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă pentru pedeapsa stabilită în cazul săvârșirii în cursul termenului de încercare a unei infracțiuni intenționate sau praeterintenționate, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, chiar și în cazul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 81 din Codul penal. 2. Suspendarea condiționată a executării nu poate fi dispusă nici în ceea ce privește pedeapsa rezultantă, obținută prin aplicarea mecanismului prevăzut de art. 83 alin. 1 din Codul penal“. În considerentele Deciziei nr. 1 din 17 ianuarie 2011, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au reținut că pe toată durata termenului de încercare, condamnatul „este amenințat să piardă beneficiul suspendării și să execute cumulativ două pedepse“, în cazul în care ar săvârși o altă infracțiune, precum și că revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei exprimă eșecul acestei măsuri din cauza conduitei inculpatului care s-a dovedit a nu merita încrederea ce i-a fost acordată de instanța care a oferit condamnatului o șansă de a se îndrepta, fără să execute efectiv pedeapsa. (…) Menținerea modalității de executare a pedepsei în cazul comiterii unei infracțiuni în termenul de încercare este expres prevăzută în art. 83 alin. 3 din Codul penal, sub forma unei excepții. Potrivit acestor prevederi legale, dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări. Prin urmare, posibilitatea suspendării condiționate a executării pedepsei stabilite pentru o infracțiune intenționată, pedeapsă la care a fost cumulată o altă pedeapsă, ca urmare a revocării suspendării condiționate a executării acestei din urmă pedepse, este exclusă de art. 83 alin. 3 din același cod, care permite o asemenea individualizare a executării pedepsei doar dacă noua infracțiune este săvârșită din culpă. Dacă legiuitorul ar fi înțeles să reglementeze posibilitatea suspendării condiționate și în cazul în care noua infracțiune este comisă cu intenție, ar fi prevăzut-o expres, așa cum a făcut-o în art. 83 alin. 3 din Codul penal. (…) Revocarea suspendării condiționate intervine, cu titlu de sancțiune, pentru nerespectarea obligației de a nu comite o altă infracțiune în interiorul termenului de încercare, un asemenea comportament demonstrând că infractorul nu a justificat încrederea ce i s-a acordat (…). Considerentele Deciziei nr. 1 din 17 ianuarie 2011 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt aplicabile, în mod corespunzător, în ipoteza amânării aplicării pedepsei, în sensul că: ■ În cazul amânării aplicării pedepsei, pe toate durata termenului de supraveghere, persoana supravegheată este amenințată să piardă beneficiul amânării, în cazul în care ar săvârși o altă infracțiune. ■ Revocarea amânării aplicării pedepsei intervine, cu titlu de sancțiune, pentru nerespectarea obligației de a nu comite o altă infracțiune în interiorul termenului de supraveghere, un asemenea comportament demonstrând că persoana supravegheată nu a justificat încrederea ce i s-a acordat. ■ Menținerea amânării aplicării pedepsei în cazul comiterii unei infracțiuni în termenul de supraveghere este expres prevăzută în art. 88 alin. (4) din Codul penal, sub forma unei excepții, care privește exclusiv infracțiunile săvârșite din culpă. În consecință, caracterul de sancțiune al revocării amânării aplicării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni intenționate și reglementarea, sub forma unei excepții, a menținerii amânării aplicării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni din culpă conduc la concluzia că pronunțarea condamnării pentru noua infracțiune comisă cu intenție și revocarea amânării aplicării pedepsei constituie unica soluție pe care instanța o poate adopta în temeiul dispozițiilor art. 88 alin. (3) din Codul penal. ...