Sari la conținut

Decizia CCR nr. 160/2024Punctul 14

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
21.03.2024
Dosarul
3.050/103/2017

14. Astfel, potrivit prevederilor ordonanței de urgență antereferite, pentru obligațiile fiscale administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, organele fiscale competente pot acorda, la cererea contribuabilului, înlesniri sub forma eșalonării la plată pe o perioadă de cel mult 5 ani, în condițiile acestei ordonanțe de urgență. Beneficiarii eșalonării sunt contribuabilii, persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, indiferent de modul de organizare, iar obiectul eșalonării îl constituie toate obligațiile fiscale administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, înscrise în certificatul de atestare fiscală, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de ordonanța de urgență criticată. De asemenea, legiuitorul delegat a stabilit că, pentru menținerea valabilității eșalonării la plată, trebuie îndeplinite anumite condiții care sunt prevăzute la art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2011, iar nerespectarea acestor prevederi conduce, potrivit art. 13 alin. (1) din aceeași ordonanță de urgență, criticat în prezenta cauză, la pierderea valabilității eșalonării la plată și consecințele aferente acesteia, context în care organul fiscal competent emite o decizie de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată, care este comunicată contribuabilului. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie