Decizia CCR nr. 111/2024Punctul 15

15. Prin Decizia nr. 61 din 24 februarie 2022, precitată, Curtea a reținut că săvârșirea unor infracțiuni concurente, în ipoteza reglementată de dispozițiile art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal, poate fi stabilită prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. Anterior datei pronunțării unei astfel de hotărâri, concursul de infracțiuni este unul ipotetic, existența sa, stabilită prin acte ale procurorului sau dedusă din acte procesuale specifice desfășurării procedurii judecății în primă instanță anterioare pronunțării unei hotărâri de soluționare a acțiunii penale, conform prevederilor art. 405 din Codul de procedură penală, fiind afectată de cauza suspensivă a constatării sale printr-un astfel de act. Prin urmare, din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 72 alin. (1) din Codul penal, Curtea a observat că o persoană condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni și urmărită penal sau judecată pentru o infracțiune concurentă, fapte al căror concurs nu a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească, nu se încadrează în ipoteza normei de la art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal și nu poate beneficia de computarea duratei măsurii preventive privative de libertate executate ca urmare a săvârșirii infracțiunii în privința căreia nu s-a pronunțat o hotărâre judecătorească. Această concluzie rezultă și din interpretarea sistematică a textului legal criticat, care este situat în titlul III - Pedepsele al părții generale a Codului penal, în capitolul IV - Calculul duratei pedepselor. Astfel, cu prilejul soluționării cauzei penale referitoare la infracțiunea aflată în concurs cu infracțiunea în privința căreia există o hotărâre definitivă, instanța de judecată poate pronunța, conform prevederilor art. 396 alin. (1) din Codul de procedură penală, una dintre următoarele soluții: condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. ...