Decizia CCR nr. 111/2024Punctul 19
Punctul 19
19. Achitarea și încetarea procesului penal sunt soluții pronunțate de instanța de judecată în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) - d) din Codul de procedură penală și, respectiv, la art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din Codul de procedură penală. În condițiile pronunțării uneia dintre cele două soluții, respectiv achitarea și încetarea procesului penal, cu privire la săvârșirea faptelor pentru care s-a dispus luarea unei măsuri preventive privative de libertate, concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat anterior la o pedeapsă penală privativă de libertate, instanța de judecată va computa durata măsurii preventive privative de libertate din pedeapsa închisorii pronunțată, în baza art. 72 alin. (1) fraza a doua din Codul penal. Curtea a reținut însă că această computare nu poate avea loc decât în ipoteza în care toate cauzele în care o persoană este cercetată separat pentru infracțiuni concurente sunt soluționate definitiv. ...
Sursa oficială ↗