Decizia CCR nr. 103/2024Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.03.2024 · dosar 7.996/3/2019
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că noțiunea de „condamnare“, cuprinsă în textul de lege criticat, nu corespunde cerințelor de claritate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție, deoarece nu este precizat dacă legiuitorul a avut în vedere orice condamnare sau numai acele condamnări pentru care nu a intervenit reabilitarea. De asemenea, se arată că nici noțiunea de infracțiune care face ca o persoană să fie nedemnă de a fi cetățean român nu este clară. Pentru ca textul să fie constituțional și să se bucure de predictibilitatea necesară, legiuitorul ar fi trebuit să îl explice, printr-o enumerare a infracțiunilor sau prin precizarea unor criterii care să fie avute în vedere pentru a se putea aprecia că săvârșirea unei anumite infracțiuni face ca solicitantul să fie nedemn de a obține cetățenia română. În lipsa enumerării și a enunțării unor asemenea criterii, legiuitorul a dat libertate necenzurabilă autorității administrative - Comisia pentru cetățenie - de a aprecia conform propriilor raționamente și concepții morale, sociale sau politice, care dintre infracțiuni determină nedemnitatea de a fi cetățean român. Altfel spus, legiuitorul a lăsat la liberul arbitru al Comisiei pentru cetățenie și al Autorității Naționale pentru Cetățenie însăși stabilirea, de la caz la caz și de la persoană la persoană, de o manieră necenzurabilă de către instanțe, aprecierea respectivei nedemnități. ...
Sursa oficială ↗