Decizia CCR nr. 88/2024Punctul 71
Punctul 71
71. Analizând, în continuare, critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului și celor ale art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, Curtea constată că aceste dispoziții de lege au mai fost supuse controlului de constituționalitate în raport cu critici similare invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 373 din 5 iulie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1218 din 19 decembrie 2022, paragrafele 28-34, Curtea a reținut, în esență, că prevederile care stabilesc compensarea muncii prestate în afara programului normal de lucru prin „timp liber corespunzător“ nu reprezintă o reglementare cu caracter de noutate în materia dreptului muncii. Astfel, înseși prevederile art. 122 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 instituie, ca regulă, compensarea muncii suplimentare „prin ore libere plătite“ în următoarele 90 de zile calendaristice după efectuarea acesteia [anterior modificării aduse art. 122 alin. (1) din Codul muncii prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 951 din 5 octombrie 2021, termenul de compensare a muncii suplimentare prin ore libere plătite era de 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia]. Numai în subsidiar, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă, în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) , în luna următoare, art. 123 alin. (1) prevede că munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia. Rațiunea acestei reglementări este aceea de a asigura, în primul rând, refacerea psihică și fizică a organismului salariatului în urma unui volum de muncă suplimentar, astfel încât să se creeze un echilibru între timpul de muncă și timpul de odihnă, și, doar în măsura în care acest lucru nu este posibil, recompensarea bănească prin acordarea unui spor. ...
Sursa oficială ↗