Decizia CCR nr. 64/2024Punctul 16

16. Apreciază că a admite cele susținute de autorii excepției ar echivala cu lipsirea judecătorului de posibilitatea de a efectua o apreciere proprie cu privire la ansamblul materialului probator în cauză, inclusiv cu privire la credibilitatea persoanelor audiate. Acționând astfel, s-ar acorda anumitor mijloace de probă o valoare probatorie prestabilită, fapt ce ar limita principiul liberei aprecieri a probelor. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia declarațiile date de alți suspecți/inculpați în faza de urmărire penală nu pot fi readministrate în cursul cercetării judecătorești ca urmare a faptului că aceștia se prevalează de dreptul la tăcere, fiind afectat – astfel – dreptul la apărare al inculpatului, apreciază că nici această perspectivă a autorilor excepției nu este întemeiată de vreme ce, pe de o parte, avocatul suspectului/inculpatului are dreptul de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală și de a adresa întrebări persoanei audiate și, pe de altă parte, inculpatul însuși sau avocatul său are dreptul de a contesta legalitatea administrării probelor în procedura de cameră preliminară. Art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală se situează în standardul impus de jurisprudența europeană și trebuie aplicat în privința declarațiilor investigatorilor, ale colaboratorilor ori ale martorilor protejați în considerarea restrângerii inerente a dreptului la apărare care nu poate contesta credibilitatea „martorilor anonimi“. Per a contrario, în celelalte situații - precum cele invocate în prezenta excepție - dreptul la apărare este asigurat, cu luarea în considerare și a prevederilor art. 378 alin. (5) și ale art. 383 din Codul de procedură penală. În felul acesta, în ambele situații reglementate de dispozițiile menționate, declarațiile anterioare sunt puse în discuția contradictorie a părților, astfel încât acestea pot contesta veridicitatea celor reținute în declarațiile respective. ...