Decizia CCR nr. 69/2024Punctul 14
Punctul 14
14. Or, instanța de contencios constituțional este învestită, prin Legea fundamentală, cu competența de a aprecia asupra concordanței dintre prevederile legilor și ordonanțelor și dispozițiile ori principiile constituționale. Verificarea constituționalității textelor de lege supuse controlului de constituționalitate se realizează prin raportare la Legea fundamentală, aceasta constituind reperul față de care, în virtutea rolului său constituțional, Curtea poate examina constituționalitatea textelor de lege ce formează obiectul excepției. Dacă ar exercita controlul de constituționalitate prin prisma situațiilor de fapt particulare, specifice fiecărui litigiu aflat pe rolul instanțelor judecătorești în cursul soluționării cărora se ridică excepții de neconstituționalitate, Curtea Constituțională ar nesocoti principiul separației puterilor în stat, substituindu-se instanței de judecată și riscând să realizeze, astfel, o intruziune în atributele autorității judecătorești. ...
Sursa oficială ↗