Decizia CCR nr. 72/2024Punctul 12
Punctul 12
12. Prin Încheierea penală din 6 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 6.131/288/2018, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 60 alin. (1) și ale art. 113 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și ale art. 471 din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Aurel Augustin Diaconu într-o cauză având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a profesiei de avocat, faptă prevăzută de dispozițiile art. 348 din Codul penal raportat la cele ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, și a infracțiunii de folosire fără drept a denumirilor „Barou“, „Uniunea Națională a Barourilor din România“, „U.N.B.R.“ ori „Uniunea Avocaților din România“ sau a denumirilor specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat, precum și folosirea însemnelor specifice profesiei ori purtarea robei de avocat în alte condiții decât cele prevăzute de lege, faptă incriminată de dispozițiile art. 60 alin. (6) din Legea nr. 51/1995. ...
Sursa oficială ↗