Decizia CCR nr. 52/2024Punctul 12

12. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că atât Legea fundamentală, cât și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale recunosc și garantează dreptul de proprietate privată indiferent de titularul său. Dreptul de a conduce un autovehicul „face parte, în secolul XXI, din drepturile de proprietate“. În lipsa exercitării dreptului de a conduce, un șofer profesionist nu își poate câștiga existența, iar deplasarea cu taxi la muncă poate atrage costuri mai mari decât salariul. Astfel, protejarea dreptului de proprietate privată constituie regula, iar limitarea acestui drept se poate realiza numai în mod excepțional. De asemenea, se încalcă art. 53 din Constituție, deoarece, în conformitate cu prevederile constituționale evocate, limitarea exercitării drepturilor se face cu titlu de excepție. Însă prevederile legale criticate interzic exercițiul dreptului, iar interdicția trece de tărâmul excepției (interzicerea dreptului la muncă, prin punerea în imposibilitatea realizării acestui drept). Măsura represivă a suspendării dreptului de a conduce se dispune ab initio ori de câte ori se constată existența vreunei contravenții dintre cele enumerate la art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, fără a avea relevanță și fără a distinge între voința internă a contravenientului - respectiv dacă ne aflăm în fața intenției directe sau a culpei, împrejurările care au determinat/cauzat săvârșirea contravenției sau gravitatea faptei. Sunt invocate, de asemenea, și considerentele Deciziei nr. 661 din 4 iulie 2007. ...