Decizia CCR nr. 7/2024Punctul 13

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.01.2024 · dosar 16.730/325/2018
Punctul 13
13. În acest context, prin art. II din Ordonanța Guvernului nr. 7/2010 a fost reglementată și situația beneficiarilor care utilizează căi de acces realizate înainte de intrarea în vigoare a acestor acte normative, în sensul că aceștia sunt obligați să facă toate demersurile în vederea obținerii acordului administratorului drumului prevăzut de lege, pe bază de documentație tehnică aferentă, urmată de încheierea contractului prevăzut la art. 46 alin. (5) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2010, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe. În caz contrar, administratorul drumului are dreptul să aplice măsurile prevăzute de lege. Ulterior, prin Legea nr. 198/2015 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 7/2010 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 16 iulie 2015, a fost instituit un nou termen, de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii de aprobare menționate. Mai mult, în cazul în care beneficiarii dețin acord prealabil și autorizație de amplasare și/sau de acces în zona drumului public și nu au încheiat cu administratorul drumului contract pentru utilizarea și accesul în zona drumului public, sunt obligați să facă demersurile în vederea încheierii contractului în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr. 198/2015. În caz contrar, administratorul drumului are dreptul să aplice măsurile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 43/1997. Prin urmare, prin instituirea unor termene succesive, legiuitorul a creat posibilitatea tuturor celor interesați să intre în legalitatea circumscrisă de normele care reglementează regimul drumurilor. ...
Sursa oficială ↗