Decizia CCR nr. 12/2024Punctul 20

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.01.2024 · dosar 9.814/197/2020
Punctul 20
20. Prin Decizia nr. 382 din 4 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 10 octombrie 2023, paragraful 15, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 217/2003, ordinul de protecție provizoriu se emite de polițist și se înaintează de către unitatea de poliție din care face parte polițistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii. Procurorul decide cu privire la necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de organul de poliție în termen de 48 de ore de la emiterea ordinului de protecție provizoriu, fiind posibile două ipoteze: 1. procurorul confirmă necesitatea menținerii măsurilor de protecție dispuse de polițist prin ordinul de protecție provizoriu și înaintează imediat ordinul de protecție provizoriu, însoțit de documentele care au stat la baza emiterii și confirmării acestuia, judecătoriei competente, însoțit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecție (situație în care durata inițială pentru care a fost dispus se prelungește, de drept, cu durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare de emitere a ordinului de protecție, cu informarea agresorului despre acest fapt); 2. în cazul în care constată că nu mai este necesară menținerea măsurilor de protecție dispuse, procurorul poate dispune motivat încetarea măsurilor de protecție, cu menționarea momentului de la care acestea încetează. Procurorul comunică acest lucru de îndată unității de poliție care a înaintat ordinul de protecție provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia. ...
Sursa oficială ↗