Decizia CCR nr. 10/2024Punctul 5

CCR · decizie de neconstituționalitate · 30.01.2024 · dosar 6.067/118/2019
Punctul 5
5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, cu privire la dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 și ale art. 5 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010, încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a principiului separației puterilor în stat. Astfel, fiecare text indicat folosește formulări de trimitere la cuantumuri salariale stabilite într-o lună anterioară, potrivit legislației în vigoare în luna respectivă, fără ca vreuna dintre normele criticate să reglementeze concret, precis, clar, cuantumurile elementelor salariale, cu consecința că salarizarea personalului bugetar a fost reglementată, în perioada 2010-2017, printr-un lanț nesfârșit de norme de trimitere la norme precedente care, în loc să conțină o reglementare substanțială, reprezintă tot norme de trimitere care, în final, regresează la legislația de salarizare valabilă în anul 2009 și abrogată de la 1 ianuarie 2010, cu consecința ultraactivării acesteia. ...
Sursa oficială ↗